100 de tineri din toată țara au învațat la Sg. Băi lecția onoarei, disciplinei și respectului

382

Timp de o săptămână, la Centrul de Agrement din staţiunea Sângeorz-Băi, o sută de copii din mai multe judeţe ale ţării au parcurs alături de militari şi instructori un program complex, din care temele de instrucție de front, lecţiile de acordare a primului ajutor, tehnicile de autoapărare, dar şi temele de supraviețuire în condiţii de izolare au fost nelipsite. În completarea activităţilor dinamice din fiecare zi, tinerii au primit informații referitoare la istoria și geografia zonei, cu referire la tradițiile de luptă ale #ArmateiRomânieiCu ajutorul militarilor #Brigăzii81Mecanizată prezenţi în tabără, a instructorilor şi voluntarilor, tinerii au învăţat să-și pregătească adăposturi improvizate, să-și procure alimentele şi să filtreze apa prin diferite metode, să aprindă diferite tipuri de focuri şi să înveţe mai multe despre traiul în condiții de izolare.

Nu au lipsit drumeţiile şi trasee aplicative care reprezintă punctul de atracţie principal al taberei, unde, cu ajutorul hărţii şi busolei „micii cercetaşi” au exersat orientarea într-un teren necunoscut, folosind elemente de topografie militară.

În timp ce militarii #Brigăzii81Mecanizată raportează astăzi „MISIUNE ÎNDEPLINITĂ”, 100 de tineri din toată ţara şi-au dezvoltat abilităţile de viaţă, adaptarea la diferite situaţii, lucrul în echipă, au învăţat mai multe despre #Disciplină #Respect şi #Onoare, şi cel mai important şi-au dezvoltat sentimentul de #Patriotism, fiind pregătiţi să–şi inspire semenii.

Foto: Beatrice Anghel, Andreea Mocanu, Andreea Maria Mureșan.