13 din cele 26 de clase propuse pentru desființare în anul școlar viitor au fost salvate

74

Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a anunțat că, în urma ordinului de ministru prin care se permite reducerea numărului de elevi în clasele a IX-a, jumătate din clasele de liceu din județ care erau propuse spre desființare au fost salvate. 

Potrivit Instituției Prefectului, Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean a discutat astăzi propunerile cu privire la clasele de liceu care urmează să fie păstrate în planul de școlarizare pentru anul școlar viitor.

Este vorba de 13 clase a IX-a din cele 26 propuse pentru desființare în prima variantă a planului de școlarizare. Acestea pot fi păstrate după intrarea în vigoare a ordinului de ministru prin care a fost redus numărul de elevi dintr-o clasă de liceu la 26 pentru profilul teoretic și 24 pentru filiera tehnologică.

Cele 13 clase au fost selectate ținând cont de o serie de criterii, printre acestea numărându-se și rezultate la concursuri și examene școlare, precum și ponderea populației în rândul elevilor din clasa a opta.

”Este evident că trebuie avute în vedere, în luarea unei decizii precum cea de astăzi, reperele demografice, geografice, dar și rezultatele liceelor. În plus, în județul Bistrița-Năsăud este necesar să dezvoltăm învățământul dual, trebuie să susținem clasele din învățământul profesional, însă e nevoie să îl orientăm pentru meseriile cerute de piața muncii pentru că industriile din județul nostru și agenții economici se confruntă cu o acută lipsă de forță de muncă calificată. Să nu uităm pentru filiera teoretică faptul că județul nostru este o pepinieră nu doar pentru universități, așa cum o demonstrează olimpicii și elevii cu rezultate excelente. Ar trebui să fim atenți în schimb cu acele profiluri teoretice a căror absolvenți nu reușesc să ajungă în învățământul superior și nici nu au debușeu în piața muncii, cum este profilul economic, cu prea multe clase. Deci, să fim atenți cum calibram de aici încolo planul de învățământ cu cererea pieței. Vă asigur de toată deschiderea mea pentru orice demers pe care vreți să îl parcurgeți pentru binele viitorului elevilor noștri”, a precizat prefectul Stelian Dolha.

Astfel, lista celor 13 clase care au fost validate în baza propunerilor membrilor Consiliului de administrație cuprinde:

• Pentru învățământul teoretic:

  • O clasă în cadrul Colegiului Național „Liviu Rebreanu” Bistrița
  • O clasă în cadrul Colegiului Național „Andrei Mureșanu” Bistrița
  • O clasă în cadrul Colegiului Național „Petru Rareș” Beclean
  • O clasă în cadrul Colegiului Național „George Coșbuc” Năsăud
  • O clasă în cadrul Colegiului Tehnic InfoEl Bistrița
  • O clasă în cadrul Liceului de Arte „Corneliu Baba” Bistrița
  • O clasă în cadrul Liceului de Muzică „Tudor Jarda” Bistrița
  • O clasă în cadrul Liceului „Radu Petrescu” Prundu Bârgăului
  • O clasă în cadrul Liceului Tehnologic „Grigore Moisil” Bistrița
  • O clasă în cadrul Liceului Teoretic „Solomon Haliță” Sângeorz-Băi

• Pentru învățământul profesional:

  • O clasă în cadrul Colegiului Silvic Transilvania Năsăud – operatori mase plastice
  • O clasă în cadrul Liceului Tehnologic Bistrița – tâmplari
  • O clasă în cadrul Grupului Școlar Agricol Beclean – comercianți vânzători

Propunerile cu privire la păstrarea celor 13 clase vor fi transmise Ministerului Educației și Cercetării pentru aprobare.