4 șahiști bistrițeni s-au calificat în finala Campionatului Național de la Olănești. Ei spun că nu au bani pentru a reprezenta Bistrița-Năsăud la această competiție

260

La Cluj-Napoca, s-a încheiat recent una dintre seriile semifinale ale Campionatului Național individual de șah seniori, editia 2019.

Celelalte serii semifinale se desfășoară la București, Iași și Timișoara. Miza competiției a fost calificarea la finala națională care va avea loc în luna martie în stațiunea Olănești, unde vor juca și șahiștii profesioniști calificați direct în finală. Din seria de la Cluj s-au calificat primii 15 clasați și cei la egalitate de puncte cu locul 15, competiția aliniind la start 99 de jucători.

Jucatorii legitimați la Șah Club Bistrița au avut o evoluție excelentă. 4 șahiști bistrițeni au obținut calificarea în finala de la Olănești.

Maestrul FIDE, Paul Rusan care era favoritul numărul 4 la startul competiției , s-a clasat pe locul 3 cu 7 puncte din cele 9 runde disputate în sistem elvețian. Ceilalți șahiști bistrițeni calificați în finală sunt:  Chima Radu, Rauca Horatiu, Bălan Briana  (toți cu 6 puncte). La competiție a participat și juniorul Șandor Denis, tânăra speranță a șahului bistrițean, care a ocupat locul 2 în clasamentul pe secțiuni la băieți sub 12 ani. De menționat faptul că mai vechea cunoștiință, Briana Bălan, a avut o prestație  excelentă care-i dă drept de participare în finala masculină!

Rezultatul obținut de șahiștii bistrițeni e meritoriu dar, ca de obicei, lipsește ,momentan, susținerea financiară pentru participarea la finala de la Olănești.

Clasament final dupa 9 runde

Loc Nr.start Numele FED Rtg. Club/Oras Pct.  TB1  TB2  TB3
1 2 CM Ciorgovean Iustin ROU 2222 Csu Universitatea De Vest Timi 8,5 41,0 2406 0,0
2 1 CM Talu Mircea ROU 2249 Css Viitorul Cluj-Napoca 7,0 41,0 2157 0,0
3 4 FM Rusan Paul-Cristian ROU 2142 Asociatia Sah Club Bistrita 7,0 39,5 2044 0,0
4 14 CM Almasan Calin-Ovidiu ROU 1934 Csm Cluj Napoca 6,0 41,0 2034 0,0
5 9 I Ambru Dan-Calin ROU 2007 Acs Samus Sah Club Cluj Napoca 6,0 40,5 2037 0,0
6 5 I Chima Radu-Niculin ROU 2099 Asociatia Sah Club Bistrita 6,0 40,5 1996 0,0
7 23 I Apahidean Ioan ROU 1808 Css Viitorul Cluj-Napoca 6,0 39,0 1993 0,0
8 18 I Rauca Horatiu-Augustin ROU 1879 Asociatia Sah Club Bistrita 6,0 39,0 1969 0,0
9 29 I Antal Hunor-Zoltan ROU 1752 Cs Al Cn Aprily Lajos Brasov 6,0 39,0 1953 0,0
10 7 NM Helmer Janos ROU 2050 Csm Cluj Napoca 6,0 39,0 1908 0,0
11 10 CM Farcas Doru-Marius ROU 2000 Acs Napocensis Activ Cluj Napo 6,0 38,5 1963 0,0
12 6 NM Minescu Dragos-Olivar ROU 2059 Cs Universitar Sibiu 6,0 38,5 1925 0,0
13 15 I Bobocea Laurentiu-Vlad ROU 1922 Css Viitorul Cluj-Napoca 6,0 37,5 1988 0,0
14 16 CM Muller Wilhelm ROU 1900 Cs Vointa Satu Mare 6,0 36,5 1887 0,0
15 22 I Badelita Beniamin ROU 1820 Csm Cluj Napoca 6,0 36,0 1862 0,0
16 20 I Chiheri Alexandru-Virgil ROU 1861 Acs Juvenes Targu Mures 6,0 35,5 1884 0,0
17 3 CM Horvat Dan-Sebastian ROU 2178 Csm Cluj Napoca 6,0 35,0 1995 0,0
18 12 CM Illes Sandor-Ferenc ROU 1978 Acs Juvenes Targu Mures 6,0 35,0 1810 0,0
19 82 Dascalescu Mihnea-Dumitru ROU 1001 CSM Cluj Napoca 6,0 33,5 1811 0,0
20 30 CM Toma Pavel-Cornel ROU 1744 Cs Sah Club Potaissa Turda 6,0 33,0 1720 0,0
21 21 WCM Balan Briana-Cleopatra ROU 1847 Lps Satu Mare 6,0 30,0 2346 0,0