8 noi cazuri de COVID-19 în Bistrița-Năsăud. A fost înregistrat încă un deces

69

La nivelul județului Bistrița-Năsăud, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 8 noi cazuri de COVID-19, bilanțul total al îmbolnăvirilor ajungând la 1.383. Totodată, a fost înregistrat încă un deces. 

Potrivit informaţiilor transmise de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, printre cele 8 persoane confirmate recent cu COVID-19 se numără și un cadru didactic de la o unitate şcolară din Zagra.

Situația pe unități administrativ – teritoriale indică faptul că în municipiul Bistrița și în orașele Beclean și Năsăud sunt cele mai multe cazuri de îmbolnăvire:

De asemenea, la nivel județean, din numărul total al pacienților internați cu infecții cu noul coronavirus, 1.197 au fost externați (1.014 pacienți au fost declarați vindecați și au fost externați, în vreme ce 183 au fost externați la cerere).

Totodată, de la debutul epidemiei și până acum, au fost înregistrate și 99 de decese ale unor pacienți confirmați cu COVID-19. Ultimul deces este al unei femei de 94 de ani, care a fost internată în 1 septembrie în Secția Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Bistrița, fiind transferată în 15 septembrie în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, unde a decedat ieri, 18 septembrie. Aceasta suferea și de alte comorbidități: hipertensiune arterială, pleurezie bilaterală, enterocolita acută, hipopotasemie, fractură femur drept, operată în mai 2020.

În intervalul 18 – 19 septembrie au fost efectuate 175 de teste COVID-19, 152 dintre acestea fiind prelucrate în Laboratorul de biologie moleculară din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița și restul în laboratore private sau în unități medicale din Cluj-Napoca.

În ceea ce privește situația persoanelor aflate în izolare sau carantină pe teritoriul județului, la data de 19 septembrie existau 72 de persoane în izolare și alte 355 în carantină.

Situația la nivel național este următoarea: