Asfalt între Matei și Chiochiș (Strugureni), printr-un proiect al Consiliului Județean în valoare de 11.7 milioane de lei! 11 milioane de euro au mers spre Zagra

108

 

Tronsonul de drum care leagă comuna Matei de satul Strugureni și comuna Chiochiș va fi reabilitat până la finele anului. A spus-o președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, aflat într-o scurtă vizită la fața locului.

Radu Moldovan: ” Cel mai important proiect de dezvoltare a satului românesc, care nu ține cont decât de nevoile reale ale oamenilor (Primari PNL și la Matei și la Chiochiș), Programul Național de Dezvoltare Locală finanțează acest proiect din fonduri ale Guvernului României!

Tronsonul de 7 km despre care vorbesc acum va fi modernizat până la finalul anului. De asemenea, îmi propun ca într-un stadiu ulterior să asfaltăm și tronsonul de la Lechința la Matei, pentru a conecta zona de Câmpie și Valea Meleșului, printr-un drum de calitate!

Prin aceste proiecte se dezvoltă România reală, România oamenilor! Nu prin sloganuri de campanie electorală ci prin muncă. Suntem oamenii faptelor și am demonstrat acest lucru în administrația județului Bistrița-Năsăud din ultimii 7 ani!

Mulțumesc Guvernului PSD-ALDE pentru că susține și promovează astfel de proiecte concrete de dezvoltare a României!”

Radu Moldovan: 11 milioane de euro pentru Zagra

La Zagra, una dintre cele mai dezvoltate localități din județul nostru, începând din 2012 au intrat peste 11 milioane de euro în investiții directe!

Pe lângă proiectele cu fonduri europene derulate de Primăria Zagra, #GuvernulRomâniei și Consiliul Județean au investit sune consistente pentru dezvoltarea acestei comunități.

Poate cel mai important proiect al Consiliului Județean constă în asfaltarea drumului judetean 172 (Zagra-Poienile Zăgrii-Suplai) cu peste 2 milioane de euro.

O nouă veste bună care le-am adus-o oamenilor din Zagra: modernizarea DJ 172 (DN 17-Cociu-Mocod-Zagra) are finanțare asigurată și este în procedură de achiziție publică!

Duminică 26 Mai, vă invit să sustinem împreună oamenii faptelor, lista candidaților PSD pentru Parlamentul European!