Asfaltări, cadastru și modernizarea școlii, prioritățile primarului Alexandru Anca la Ilva Mare

451

În circa două luni de zile, administrația comunei Ilva Mare se pregătește să finalizeze lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere de interes local, investiție susținută din fonduri guvernamentale. După cum ne-a explicat, luni, primarul Alexandru Anca, este vorba de 12 străzi, ce însumează un tronson de circa 8,5 kilometri, proiect realizat în proporție de 90 de procente la ora actuală. ”Vizavi de asfaltări în ceea ce privesc drumurile din Ilva Mare, pot să spun că suntem în faza finală de licitație a proiectului de reabilitare a 10 kilometri de drumuri forestiere, cu termen de finalizare într-un an și jumătate. Pe de altă parte, ne preocupăm să finalizăm până la sfârșitul acestui an cadastrul localității și să realizăm la școală lucrările necesare obținerii avizului ISU”, a ținut să sublinieze Alexandru Anca.