Au mai rămas 41: Veteranii de război au fost omagiați în Cimitirul Eroilor

527

Sunt din ce în ce mai puțini și din ce în ce mai puțin, ne amintim de ei. De cei care au luptat, flămânzi și desculți, pentru păstrarea integrității teritoriale și a suveranității țării noastre. Ei sunt veteranii de război, eroi cărora le datorăm România de astăzi. În cinstea celor 41 de veterani de război care mai trăiesc în județul Bistrița-Năsăud și în amintirea celor care au trecut în eternitate, astăzi, la Bistrița, în Cimitirul Militar a fost organizat un ceremonial militar-religios dedicat Zilei Veteranilor de Război.

Ceremonialul, la care au participat veterani de război, oficialități locale, militari, dar și simpli bistrițeni, a cuprins: acordarea onorului militar, salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului de Stat al României, serviciul religios, alocuțiuni, depunearea unei coroane de flori la monumentul din Cimitirul Eroilor Bistrița și defilarea gărzii de onoare.

Ziua Veteranilor de Război este sărbătorită anual în 29 aprilie pentru a marca data la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat Înaltul Drecret prin care a instituit titlul de ,,veteran de război” supraviețuitorilor Războiului de Indpendență. Deoarece, în acest an, data de 29 aprilie coincide cu cea de-a doua zi a Sfintelor Paști, s-a luat decizia ca ziua în care îi sărbătorim pe veteranii de război să fie marcată în avans, pe 24 aprilie.

Cristina Rusu

Sursă foto: Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud