Autostrada Nordului, care include și drumul Baia Mare – Bistrița – Vatra Dornei, tema unei întâlniri de lucru la CNAIR

108

Deputatul PNL Diana Morar a participat la o întâlnire de lucru cu reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, tema principală de discuție în cadrul întâlnirii fiind Autostrada Nordului, care include și drumul Baia Mare – Bistrița – Vatra Dornei.

”Am participat la o întâlnire de lucru cu reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.), având ca temă drumul de mare viteză care va lega județele Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud și Suceava, așa-numita Autostradă a Nordului, obiectiv de investiții aprobat prin lege. În ceea ce privește tronsoanele care vor tranzita județul nostru, Baia Mare – Bistrița și Bistrița – Vatra Dornei, în prezent se fac studiile de fezabilitate în urma cărora va rezulta varianta optimă pentru această investiție (autostradă sau drum expres). Totodată, va fi prezentată și soluția recomandată pentru traseu, având în vedere că nu se va lucra pe infrastructura existentă, ci va fi un drum nou, care va îmbunătăți conectivitatea la nivel regional și va crea condițiile necesare pentru creșterea investițiilor și dezvoltarea turismului. Voi urmări îndeaproape derularea acestui obiectiv deosebit de important pentru România, pentru Bistrița-Năsăud”, a anunțat Diana Morar.

Reamintim că Legea Autostrada Nordului a fost inițiată de fostul deputat bistrițean Ionuț Simionca. Inițiativa a fost adoptată de Parlamentul României și a devenit lege, fiind promulgată de președintele Klaus Iohannis.