Beat și drogat la volanul unei mașini, un tânăr din Bistrița a încercat să fugă de polițiști

256

Un tânăr șofer din Bistrița, care consumase băuturi alcoolice și substanțe psihoactive înainte de a se urca la volan, a încercat să fugă în momentul în care polițiștii l-au oprit în trafic. Însă, în cele din urmă, oamenii legii l-au prins. 

”La data de 31 ianuarie, în cadrul acțiunilor preventive desfășurate, polițiștii au efectuat semnale regulamentare de oprire unui autoturism care circula pe o stradă din municipiul Bistrița. Conducătorul auto și-a continuat deplasarea, iar la un moment dat a oprit, a coborât din autoturism și a fugit pe un câmp, fiind imediat prins și imobilizat de polițiștii Biroului de Ordine Publică”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Oamenii legii l-au identificat pe șoferul fugar, acesta fiind un tânăr de 19 ani din Bistrița. Polițiștii au constat că șoferul consumase alcool și droguri înainte de a se urca la volan.

A fost testat cu aparatul etilotest, iar valoarea indicată a fost 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, a fost testat cu aparatul DRUG-TEST, rezultatul fiind pozitiv și a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe pentru determinarea cu exactitate a substanțelor psihoactive consumate”, mai arată IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii au întocmit dosar penal în acest caz și continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.