Bistrița are un nou primar – Ioan Turc. ”Toată energia mea o voi pune în slujba comunității”

94

Municipiul Bistrița și-a desemnat primarul pentru următorii 4 ani, în persoana candidatului Alianței PNL-USR-PLUS – Ioan Turc. După ce a aflat rezultatele scrutinului electoral, Ioan Turc a transmis un mesaj cetățenilor prin care le-a mulțumit pentru prezența la urne și le-a promis că va face tot ce îi stă în putere pentru a dezvolta și moderniza orașul. 

Doresc să le spun bistrițenilor faptul că începe o perioadă grea de muncă. Îi asigur că toată energia mea o voi pune în slujba comunității. Le promit și mă angajez că tot ceea ce am spus în campania electorală va deveni realitate. Bistrița va deveni un exemplu de bune practici în Ardeal și în România. Așa cum am spus acum două zile, (…) vor veni alții la Bistrița, ca să vadă cum se poate. Sigur, eu voi merge în continuare să văd cum au făcut alții, pentru că vreau să ardem etape, vreau ca totul să se miște repede, repede, repede. Le mulțumesc mult de tot oamenilor care au ieșit la vot, în primul rând celor care m-am votat, dar nu numai, le mulțumesc și celor care au ieșit la vot și nu m-au votat. Așa este cinstit în democrație, oamenii au opțiuni. Am să le dau ocazia ca peste 4 ani să mă voteze într-un număr mult mai mare.(…) Ne vedem la Primărie! Doamne ajută!”, a transmis Ioan Turc.

La rândul său, Stelian Dolha – candidatul Alianței PNL-USR-PLUS la funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a ținut să îl felicite pe noul primar al Bistriței.

Îl felicit pe Ioan Turc. Avem în sfârșit Bistrița liberală, așteptăm și rezultatele finale de pe județ, dar indiferent de acestea, eu vreau să le mulțumesc tuturor celor care au crezut în omul Stelian Dolha și în Alianța PNL-USR-PLUS la nivel județean și în faptul că acest județ are nevoie de o viziune. Știu cu ce ne-am bătut acolo, cu o armată întreagă de primari, cu o structură formidabilă, dar asta nu înseamnă că lupta se oprește aici. Ea continuă și semnalul s-a dat la Bistrița și pe urmă la nivel județean. PSD-ul pleacă din județul Bistrița-Năsăud, acum sau peste 4 ani. E promisiunea noastră!”, a spus Dolha.