Braconieri prinși în flagrant la Rusu Bârgăului. Tot astăzi au avut loc 5 percheziții domiciliare

88

În urma activităților specifice, desfășurate de către polițiștii I.P.J. Bistrița Năsăud în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, s-a reușit probarea activității infracționale și destructurarea unei grupări infracționale, constituite la începutul lunii iulie a.c., în scopul comiterii unor infracțiuni la regimurile armelor, munițiilor și vânătorii.

La data de 14 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au prins în flagrant, în curtea locuinței sale din localitatea Rusu Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud, un bărbat, în vârstă de 50 de ani, având asupra sa o armă letală, cu destinația vânătoare.

Totodată, în curtea locuinței respective se afla și un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din Feldru, asupra căruia au fost găsite mai multe cartușe pentru armă letală de vânătoare.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că arma letală, cu destinația vânătoare, ar fi fost introdusă ilegal pe teritoriul României, în cursul anului 2019, fiind procurată din Spania de către un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din localitatea Rusu Bârgăului, și trimisă prin intermediul unei societăți de transport unui alt bărbat, de 33 de ani, din Josenii Bârgăului.

La data de 13 august a.c., bărbatul, de 33 de ani, ar fi împrumutat respectiva armă bărbatului, de 50 de ani, din Rusu Bârgăului, precum și unui alt bărbat, de 40 de ani, din municipiul Bistrița, aceștia din urmă fiind bănuiți că ar fi transportat-o cu un autoturism până la locuința în care a fost depistată de polițiștii bistrițeni.

La data de 15 august a.c., bărbatul, de 33 de ani, a fost prins în flagrant de către polițiștii I.P.J. Bistrița Năsăud în timp ce primea arma în cauză de la bărbatul, de 50 de ani.

De asemenea, în dimineața zilei de 15 august a.c., au fost efectuate 5 percheziții domiciliare la locuințele celor cinci persoane, fiind indisponibilizate 3 trofee de cervide, 3 telefoane mobile, unelte folosite în construcții, fără acte de proveniență, precum și 2 autovehicule despre care există suspiciunea că ar fi fost utilizate în activitățile infracționale.

Din cercetări a rezultat faptul că, în noaptea de 19/20 iulie a.c., cele cinci persoane ar fi desfășurat o acțiune de braconaj, pe raza fondului cinegetic Cușma, folosind aceeași armă letală, deținută ilegal, niciunul dintre cei cinci nefiind autorizat să dețină, să poarte sau să folosească arme letale.

La data de 14 august a.c., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a celor cinci persoane, pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și braconaj (infracțiuni reținute în sarcina bărbaților, de 50 de ani, respectiv 40 de ani), nerespectarea regimului armelor și al munițiilor (în cazul tânărului din Feldru), respectiv contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și braconaj (reținute în sarcina bărbatului, de 33 de ani, și a celui de 36 de ani), urmând să fie formulată propunere de arestare preventivă.

Ancheta judiciară s-a desfășurat cu sprijinul Serviciului de Operațiuni Speciale Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub supravegherea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud,   în vederea stabilirii întregii activități infracționale și pentru tragerea la răspundere penală a tuturor participanților.