Casă din localitatea Feldru, cuprinsă de flăcări puternice (FOTO/VIDEO)

206

În noaptea de duminică spre luni, un incendiu a izbucnit la o casă din localitatea Feldru, pomopierii acționând mai bine de două ore pentru stingerea focului. 

Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în momentul în care pompierii de la Secția Năsăud au ajuns la locul indicat, incendiul se manifesta generalizat, cu flăcări înalte ce puteau fi observate de la câteva sute de metri.

Chiar dacă incendiul a izbucnit la o oră târzie, din fericire, persoanele care locuiau în casă au ieșit în siguranță și la timp. Nu au fost înregistrate victime.

Pompierii militari au reușit evacuarea mai multor bunuri din unele încăperi, iar în paralel, au început localizarea și mai apoi lichidarea focarelor. Intervenția a durat mai bine de două ore, suprafața totală afectată fiind de peste 160 mp (acoperiș, pod și anexa)”, a declarat Marius Rus, purtătorului de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Intervenția a fost sprijinită de voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Feldru.

După finalizarea acțiunilor de stingere, în urma anchetei de la fața locului, s-a stabilit că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un coș de fum deteriorat.

Video din timpul intervenției AICI.

FOTO/VIDEO: ISU Bistrița-Năsăud