VIDEO: Cel mai modern Complex Sportiv Polivalent va fi construit la Bistrița

98

Contractul de lucrări a viitorul complex sportiv din Wonderland a fost semnat astăzi la Consiliul Județean. Valoarea este de 16,8 milioane de euro.

Anterior semnării contractelor de execuție pentru noul Complex Sportiv Polivalent (Sala Polivalenta), pe terenul care va fi transmis Ministerului Dezvoltării Regionale a avut loc o conferință de presă în care au fost prezentați indicatorii, cifrele și tot ce trebuie știut de acest proiect. Aici au fost prezenți vicepremierul Daniel Suciu, președintele CJ BN, Radu Moldovan, directorul CNI Manuela Pătrașconiu și reprezentatul uneia din firmele care vor construi acest complex sportiv, administratorul SC Frasinul srl, Traian Larionesi.

Practic, este vorba de o asociere de firme din care mai fac parte: Erbașu, Dico și Țigănaș. Valoarea contractului: 80 milioane lei (16.8 milioane euro)
Sursa de finanțare: Guvernul României prin Compania Națională de Investiții
Durata execuției: 20 de luni din care 4 luni proiectare.

 

Construcții efective:
– Corp clădire Sală Polivalentă (7.350 mp);
– Pistă de atletism (132.5 m lungime);
– Teren de handbal (exterior)
– Teren de Tenis (exterior)
– Teren de baschet (exterior)

Cifre importante:
– 475 locuri de parcare auto și 10 locuri de parcare autocare
– 2.675 locuri în Sală (inclusiv tribuna retractabilă de 640 de locuri);
– Pentru concerte: 5.015 locuri (2.675 în tribune și 2.340 pe teren);
– Suprafața întregului complex: 30.166 mp (3 hectare)

ALTE DATE IMPORTANTE:
– Stadion cu 12.000 locuri pt fotbal cuprins în ”Lista Sinteză” a MDRAP + lucrăm la SF și PUZ pt stadion
– Bază sportivă ”TIP 1” (teren sintetic de fotbal cu tribună de 500 de locuri, teren de minifotbal/handbal/baschet, cort vestiare) – CNI