Chemarea străbunilor, la Năsăud, pe 11 septembrie ! Iulia Ionela Dragu revitalizează memoria vestiților grăniceri printr-o sărbătoare inedită

685

Inimoasa și neobosita Iulia Ionela Dragu – președinta Asociației ”Mereu Împreună” continuă să coaguleze energii umane întru frumos pentru Năsăud. Grație domniei sale, grănicerul năsăudean – imagine reprezentativă pentru ”orașul academicienilor”, se va bucura de o grandioasă manifestare comemorativă pe data de 11 septembrie 2019, sub genericul ”Ziua Grănicerului Năsăudean”, o primă ediție ce se va desfășura în principal la Muzeul Grăniceresc Năsăudean.

Evenimentul va debuta la ora 12.00, cu vernisarea unei expoziții dedicată Regimentului II de Graniță din Năsăud (1762 – 1851) iar de la ora 14.00, la Monumentul Eroilor din Parcul Central, vor avea loc depuneri de coroane de flori și o paradă militară a Gărzii de Onoare formată din soldați și ofițeri ai Batalionului 812 Infanterie ”Șoimii Carpaților” Bistrița. Apoi, începând cu ora 14.30, în curtea principală a Muzeului Grăniceresc Năsăudean publicul va descoperi un bivuac istorico-militar cu ”Cetatea Aradului”, și tarabele unor meșteri populari. De la ora 17.00, în aceeași curte a Muzeului Grăniceresc Năsăudean se va derula un spectacol ce se anunță deosebit de atractiv, cu participarea trupei de dans ”Dancing Wings” a profesoarei Iulia Ficior, a cantautorului de muzică folk Dan Pantiș, a trupei de Teatrul Nescris ”Constantin Iugan” din comuna Șanț, Ansamblului Folcloric ”Colibița” din Bistrița Bârgăului (cu dansul Cătanelor Negre). Invitată special în recital este formația Vali Boghean Band. Spectacolul va fi prezentat de amfitrioana evenimentului – Iulia Ionela Dragu, și apreciatul actor Andrei Duban.

Prima ediție a ”Zilei Grănicerului Năsăudean” se bucură de sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a Complexului Muzeal Județean, a Primăriei Năsăud și a Casei de Cultură ”Liviu Rebreanu” Năsăud.