Chiar dacă e vreme de concedii, primarul Mircea Runcan trage tare pentru finalizarea unor obiective importante pentru comuna Nimigea

1291

Nimigea e o comună mare în care investițiile se văd. Echipa condusă de primarul Mircea Runcan s-a străduit să asigure locuitorilor din cele 8 sate aparținătoare un trai cât mai bun. Iar realizările sunt destule, însă în mapa de lucru a edilului există proiecte care să sporească bunăstarea celor ce locuiesc în acestă comună. În cadrul unei discuții pe care am avut-o vinerea trecută, primarul Mircea Runcan ne-a prezentat stadiul celor mai noi investiții dar și planurile de viitor.

Lucrăm la finalizarea Căminului Cultural din Mintiu, iar într-o săptămână și jumătate va fi recepționată capela mortuară multiconfesională din Nimigea de Sus. De asemenea, se lucrează la drumuri în Mintiu și, tot pentru asfaltări de drumuri, am început să facem depozite de material și în Mititei și în Nimigea de Sus. Pe de altă parte, de circa două luni, am început lucrările la noua grădiniță din Nimigea de Jos, în care își vor desfășura activitatea 4 grupe de preșcolari, unitate ce va avea inclusiv spații de joacă în interior cât și în exterior. Ca și proiecte pentru viitorul apropiate pot să enumăr asfaltările ce au mai rămas la capetele de drumuri ori străduțele din satele comunei, dar și introducerea gazului metan”, a trecut în revistă primarul Mircea Runcan.