Cine sunt noii vicepreședinți ai Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

147

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și-a stabilit joi, în ultima ședință ordinară din acest an, noii vicepreședinți, aceștia fiind desemnați din rândul consilierilor județeni.

O primă propunere pentru funcția de vicepreședinte a venit din partea Alianței pentru Bistrița-Năsăud (PSD-ALDE-Pro România-UDMR), care a propus-o pe Camelia Tabără, fostul șef al Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud. Totodată, pentru cel de-al doilea fotoliu de vicepreședinte, propunerea a fost făcută de consilierii Partidului Mișcarea Populară Bistrița-Năsăud, care l-au nominalizat pe Ciprian Tiberiu Kecskes-Simionca (cumnatul președintelui PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca).

Cele două propuneri au fost supuse la vot, procedura fiind secretă. În urma acesteia, au fost înregistrate 19 voturi “pentru”, astfel că cele două propuneri au fost adoptate și Camelia Tabără și Ciprian Tiberiu Kecskes-Simionca au devenit noii vicepreședinți ai CJ Bistrița-Năsăud.

Felicitări celor doi colegi proaspăt aleși. Ne vedem luni dimineața la lucru. Mâine vă așezați și de luni dimineața vă aștept la muncă. Este mult de muncă”, le-a transmis președintele CJ Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

În noul Consiliu Județean Bistrița-Năsăud, Alianța pentru Bistrița-Năsăud are 14 consilieri, Partidul Național Liberal are 12 și Partidul Mișcarea Populară are 4 consilieri.