Cristina Iurișniți: USR va vota moțiunea și va susține un Guvern minoritar

57

Deputatul USR de Bistrița-Năsăud, Cristina Iurișniți a descris situația moțiunii de cenzură pe care o va depune PNL drept una în ceață, jocurile nefiind făcute nici măcar la această oră:  ”Totul este într-o stare de nebuloasă, totul este într-o stare de negociere. Ceea ce se ştie sigur sunt semnăturile adunate pentru moţiune. (…) Una e semnătura şi alta e votul, trebuie să delimităm lucrul acesta. Semnezi moţiunea, nicio problemă şi la vot fiecare votează pe propria conştiinţă, mandatul nu este imperativ. Nu e simplu cu atâtea direcţii şi interese politice. Dacă va trece moţiunea, foarte bine, va trebui ca fiecare partid politic să se responsabilizeze, dacă nu, ne ducem cu doamna Viorica Dăncilă de gât, până la capăt în 2020. Asta e. Atunci vom avea alegeri şi vom avea altă legitimitate, aşa e tot o ciorbă reîncălzită, noi am intrat cu 9%, alţii au intrat cu 20%, pe ce baze vii într-o guvernare unde vei găsi nişte găuri financiare imense”, explică liderul USR BN.

USR va susține un guvern minoritar

Nebuloasă și tevatură, spune Iurișniți: „E o întreagă tevatură cu această moţiune. Am primit textul, noi îl vom analiza şi vom aduce contribuţii. Semnăturile sunt deja adunate. Există un consens în ceea ce priveşte depunerea moţiunii şi ea va fi depusă săptămâna viitoare. O aşteptăm pe doamna Viorica să se întoarcă de la shopping din SUA şi să vină în parlament”.

Iurișniți spune că USR își dorește ca această moţiune să aducă ceva nou, tot tergiversăm: ”  Există negocieri şi cu Pro România. Se cumpără parlamentari la bucată de la ALDE, care migrează şi la PSD şi la Pro România. Deja Pro România este un grup parlamentar mai important decât cel al USR”.

Cristina Iurişniţi a conchis următoarele: ”  USR va susţine prin vot un guvern minoritar, că va vota moţiunea şi va contribui la un eventual program de guvernare”.