Curățenie de primăvară, în comuna Telciu

569

Odată cu venirea primăverii, orice gospodar care se respectă începe o amplă acțiune de curățenie atât a gospodăriei cât și a dependințelor. De la această regulă nu se abat nici autoritățile locale din comuna Telciu care de la începutul acestei luni au demarat o amplă acțiune de curățenie pe întreg teritoriul unități administrative. ”Am profit de vremea bună care a fost în această lună și am demarat curățenia de primăvară în comună. S-a început cu principalele artere rutiere: drumul național, drumurile comunale, parcările, etc., și s-a continuat cu zona căii ferate și a cursurilor de apă. La aceste prime acțiuni au participat voluntari, elevi ai Liceului Tehnologic Telciu, personalul angajat al primăriei precum și persoanele beneficiare de ajutor social în baza Legii 416”, ne-a declarat, astăzi, primarul Sever Mureșan. Potrivit edilului, acțiunea de înfrumusețare și curățenie a comunei se va finaliza săptămâna viitoare, înaintea sărbătorilor pascale.