Dan Barna, prezidențiabilul USR-PLUS, vine mâine dimineață la Năsăud

199

Candidatul pentru funcția de președinte a României din partea alianței USR-PLUS, Dan Barna, vine joi, 5 septembrie, în Bistrița-Năsăud. Prima oprire o va face la Năsăud, acolo unde va fi aglomerație mare întrucât e zi de târg săptămânal. Dan Barna și echipa sa vor fi prezenți printre ”academicieni” în intervalul orar 9.00 – 11.00, pentru strângere semnături atât în zona centrală a orașului cât și cea a pieții. La orele amiezii, prezidențiabilul USR-PLUS va merge la Bistrița.

În altă ordine de idei, să spunem că, de câteva zile, filiala locală Năsăud a Uniunii Salvați România (USR) are o nouă conducere, statutar aleasă prin votul universal al membrilor organizației. Astfel, pentru următorii doi ani, Biroul Local USR Năsăud va fi format din președintele Ioan-Emilian Gabor, acesta fiind și vicepreședinte al organizației județene USR Bistrița-Năsăud, precum și din vicepreședinții Sorin Istrate, Dorel Ionașc, Mălin Scridon și Pavel Bulea.