De ce nu m-am bucurat de 29 iulie?

278

Ziua Imnului Național. Frumoasa zi de 29 iulie, o zi despre demnitate, despre românism, despre România, despre multe, parcă așa e, nu?. De fapt o zi despre o Românie tristă, bolnavă, o zi despre care nu am vrut să scriu și nu am vrut să particip. Da, o spun direct: a fost refuzul meu la neputința statului, a statului muribund la cei 30 de ani de la lovitura de stat botezată Revoluție. Am sa încep cu domnul Buda, chestorul șef din Bața, județul Bistrița-Năsăud. Grea pedeapsă a primit: a fost redistribuit de sistem tot șef, la și mai amărâții ăia de la Poliția de Frontieră. Prietenii lui știu de ce. Frumoasa zi de 29 iulie.
Pe urmă, mi-am amintit de tot felul de anchete de pe aici, come se dice, Ținutul Contelui Dracula, anchete care au fost îngropate adânc în solul mlăștinos, poate ar fi interesant să le dezgropăm și, foarte repede, le vom scoate, una câte una. Nu știu dacă șefimea e atentă la imn: ba că românul se deșteaptă, pe urmă i-am tot urmărit pe polițiștii ăia de pe la Caracal, nu au ce căuta pe la MAI. Apropo, nu îi mai faceți milițieni, habar nu aveți cât de repede rezolva Miliția povestea asta! Ce mai zice Imnul României? De sângele care curge prin mâini, de barbari tirani, de tot felul de lucruri despre care ne place să vorbim, să mimăm o Românie curajoasă, dar care se închină la cocalari, la tot felul de reduși mintal și la șmecheri cu limuzine cu sau fără patalama. Azi s-a cântat Imnul Național, deși, cred că ar trebui cântat în fiecare zi, fiecare în sinea lui să cânte versurile care îl fac mai român. Procedural, vorbind, ajungem la factorul politic și la polițistul indolent … de la 8.00 la 16.00.

Cică e o zi despre români, adică despre noi, auleooo, ăia, polițiștii ăia care făceau mișto de o fetiță violată, ăia, mârlanii care claxonează pe trecerrile de pieton oamenii în vârstă, procurorii care fac politică și generalii de la MAI, SRI , STS, daa, STS care vorbesc de demnitate și profesionalism, care demisionează invocând imaginea instituției. Care imagine? Pe bune, de 30 de ani, toate instituțiile astea de forță au devenit adevărate citadele, multe dintre serviciile deconcentrate nu se mai regăsesc ca folos pentru obște, iar UAT-urile sunt plictisitor de multe și ineficiente.

Mai spun un lucru: actuala democrație românească suflă greu, astmatic, se pierde în jumătați de aserțiuni spuse cu mari deficiențe verbale ale unor politruci. În România fracturată, toată lumea vorbește și nimeni nu mai înțelege nimic, fiecare vorbind pentru sine. Când veți mai cânta imnul, gândiți-vă la versuri, la voi, la fiecare din voi… Eu m-am gândit: hai să aprindem o lumânare pentru demnitatea și curajul din noi…