De săptămâna viitoare, toamna își reintră serios în drepturi iar la munte va ninge

269

Săptămâna care urmează va aduce câteva schimbări la nivelul țării noastre, însă acestea fac parte din tiparul toamnei și sunt mai potrivite perioadei din calendar în care ne aflăm față de ultimele două săptămâni.

Un pasaj frontal va traversa România începând de marți până joi și va aduce precipitații în majoritatea regiunilor însă destul de slabe cantitativ, numai în zonele montane, submontane și izolat în estul și sudul teritoriului cantitățile de apă vor depăși 15l/m2. După trecerea frontului , până la în jurul zilei de duminică nu se mai întrebat precipitații în țara noastră.

Odată cu avatarul sistemului noros vremea se va răci începând de marți , întâi în jumătatea de nord a teritoriului urmând ca miercuri răcirea sa se propage și în restul regiunilor. Astfel vom trece la valori termice specifice perioadei și chiar sub acestea în special pe parcursul zilei de joi când la nivelul întregii țări se vor înregistra în general intre 5 și 12°C. În acest context , în zonele montane îndeosebi în masivele estice și sudice își vor face apariția treptat precipitațiile sub formă de lapovita și ninsoare care vor depune un strat de zăpadă de până în 8-10 cm pe creste unde și vântul va sufla cu putere.

La finalul săptămânii vremea se ameliorează și sub aspect termic și revenim la temperaturi apropiate de cele specifice începutului de noiembrie, la scara întregii țări urmând sa se înregistreze în general intre 8 și 18° însă sunt posibile și valori mai ridicate izolat în zonele extracarpatice.