Despre prietenie, iubire şi dinozauri la Biblioteca Judeţeană

201

A treia zi a programului Vacanța la Bibliotecă – „Fabrica de idei estivale” s-a desfășurat la Mediateca Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, unde a fost programată vizionarea unui film. Iar copiii nu au ratat întâlnirea cu filmul, în ciuda ploii torențiale și au optat pentru producția Walt Disney – „Dinosaur”.

Vizionarea filmului a fost precedată de un dialog liber despre prietenie, iubire, libertate, fericire,inițiatde Ionuț Tutula, student la UBB Cluj-Napoca și voluntar la BJGCBN,care le-a propus copiilor un foarte scurt filmuleț despre un băiețel captivat de jocurile pe calculator, care primește de la mama sa un cățeluș. „Am vrut să am o discuție altfel cu ei, pentru că la școală nu sunt lăsați să vorbească liber și mi-am propus să-i fac să vadă cum este să vorbească liber, orice doresc ei. Copiii sunt foarte inteligenți și s-au descurcat foarte bine și îmi place că au un grad de abstractizare foarte mare. Pentru că este destul de greu să vorbești, așa, despre ce-i frumosul sau ce-i libertatea, și pentru vârsta lor nu este simplu să dai astfel de răspunsuri. Cu filmulețul despre băiețelul care se împrietenește cu cățelușul pe care îl primește cadou cred ca le-am trezit sentimente de prietenie, de compasiune. Sunt student la filozofie și la istorie și mă interesează aceste aspecte ale vieții” ne-a mărturisit IonuțTutula.

Și, cu adevărat, demersul său a fost interesant, pentru că copiii au vădit o reală dorință de a participa la o astfel de discuție. „Eu sunt fericită când ajut un om sărac” (Larisa); „Eu sunt fericită când ofer un cadou prietenilor” (Raluca); „Eu sunt fericit când ajut pe cineva” (Radu); „Se spune că viața este mai scurtă pentru cei nefericiți” (Andrei) ș.a.m.d.

La finalul vizionării, copiii au făcut o listă cu filmele pe care le-ar plăcea să le vadă la Mediatecă în următoarele săptămâni.

www.bjbn.ro