Doina Pană explică bugetul: Vrea să scoată din noroi ultimele localităţi din România, să aducă dezvoltare”

365

Bugetul pe 2019 a fost discutat şi aprobat în şedinţa de Guvern care a avut loc astăzi. Prezentă la Bistriţa, Doina Pană, vicepreşedinte al PSD, a explicat ce înseamnă bugetul pe 2019: „S-a schimbat şi filozofia în care s-a gândit bugetul. Au existat nişte voci dinspre autorităţile locale, unele îndreptăţite, altele mergând pe ideea „să ceri mai mult încât să capeţi cât ai nevoie”, s-a arătat deschidere şi s-a mai amânat o săptămână când au avut loc întâlniri între autorităţile locale şi primul-ministru şi ministrul de Finanţe. Primarii de comune, prin forul lor, s-au declarat din start foarte mulţumiţi. Politica Uniunii Europene este una de coeziune, prin care ţările sărace să ajungă din urmă ţările bogate. Şi bugetul României a fost gândit pe această filozofie, încât să se reducă declalajele dintre zonele mai puţin dezvoltate din România şi cele mai dezvoltate. Judeţul Bistriţa-Năsăud este un caz fericit, apreciez conducerea implicată de la nivelul judeţului, de la nivelul municipiului Bistriţa. Noi nu ne situăm între judeţele care să aibă foarte multe zone rurale rămase în urmă. E un buget care să scoată din noroi ultimele localităţi din România, să aducă dezvoltare

Pană a mai precizat că se vor aloca sume spre zone prioritare, precum educaţia , 2 miliarde lei, sănătate ,1,8 miliarde lei, dezvoltare locală , 2,5 miliarde lei şi infrastructura de transport ,  5,6 miliarde lei.