Este ca un joc al destinului să scriu ceva despre Ana Dragu și Micul Prinț. Habar nu are despre ce fac eu aici și nici nu am atenționat-o în vreun fel, pentru că știu atât de bine : Ana nu are astfel de curiozități. Recunosc, fac și eu parte din cei impresionați de ”Micul Prinț” , de ceea ce a făcut acolo pentru toți acești copii cu acest gen de probleme. Mai recunosc că, după ce am văzut ”Rain Man”, deși fac parte dintre cei care se uită mai rar la filme, am început să observ ce face Ana Dragu, evident, de la distanță, să înțeleg lucruri pe care foarte mulți dintre noi nu reușesc să o facă. Mai spun că o știu de ceva vreme pe Ana, și, cred, că în afara mamei mele, care s-a confruntat cu o situație similară, adică a trebuit să aibă grijă de un copil foarte bolnav, Ana este o luptătoare tenace, o femeie care și-a folosit inteligența, puterea uriașă de-a comunica pentru a se lămuri pe sine și pe încă foarte multe persoane asupra acestui sindrom. Eu cred că ea, Dudu, sunt personaje demne de o carte bună, una care trebuie scrisă bine și cu talent, mai ales că, ea, este și un talent literar. A reușit prin eforturi și o voință uriașă să construiască o școală unde copiii și părinții care se confruntă cu asemenea probleme, învață să supraviețuiască, după care, să trăiască așa cum se poate într-o societate maniacă, proastă, bolnavă și depresivă. În cazul acesta, Ana nu are mere, ea are voință de-a se lupta cu ea însăși și cu metehnele oamenilor care judecă și condamnă la fiecare virgulă pe care nu o pui corect. Oricum, viața nu e corectă, doar că Ana a avut curajul dat de situația în care s-a găsit cu Dudu să deschidă Cutia Pandorei și să scoată speranța de acolo. Cumva a reușit!
Am scris acest text, pentru că, dincolo de nepotrivirile de caracter din politică după cei 30 de ani trecuți de la Revoluție, dincolo de lichelisme transpartinice, există și asemenea povești despre cum speranța și curajul fac drumuri și schimbă destine.
Micul Prinț, Ana și ”Rain Man”
Drag de Ana și de elefanți… Un interviu fără DuduEste ca un joc al destinului să scriu ceva despre Ana Dragu și Micul Prinț. Habar nu are despre ce fac eu aici și nici nu am atenționat-o în vreun fel, pentru că știu atât de bine : Ana nu are astfel de curiozități. Recunosc, fac și eu parte din cei impresionați de ”Micul Prinț” , de ceea ce a făcut acolo pentru toți acești copii cu acest gen de probleme. Mai recunosc că, după ce am văzut ”Rain Man”, deși fac parte dintre cei care se uită mai rar la filme, am început să observ ce face Ana Dragu, evident, de la distanță, să înțeleg lucruri pe care foarte mulți dintre noi nu reușesc să o facă. Mai spun că o știu de ceva vreme pe Ana, și, cred, că în afara mamei mele, care s-a confruntat cu o situație similară, adică a trebuit să aibă grijă de un copil foarte bolnav, Ana este o luptătoare tenace, o femeie care și-a folosit inteligența, puterea uriașă de-a comunica pentru a se lămuri pe sine și pe încă foarte multe persoane asupra acestui sindrom. Eu cred că ea, Dudu, sunt personaje demne de o carte bună, una care trebuie scrisă bine și cu talent, mai ales că, ea, este și un talent literar. A reușit prin eforturi și o voință uriașă să construiască o școală unde copiii și părinții care se confruntă cu asemenea probleme, învață să supraviețuiască, după care, să trăiască așa cum se poate într-o societate maniacă, proastă, bolnavă și depresivă. În cazul acesta, Ana nu are mere, ea are voință de-a se lupta cu ea însăși și cu metehnele oamenilor care judecă și condamnă la fiecare virgulă pe care nu o pui corect. Oricum, viața nu e corectă, doar că Ana a avut curajul dat de situația în care s-a găsit cu Dudu să deschidă Cutia Pandorei și să scoată speranța de acolo. Cumva a reușit!Am scris acest text, pentru că, dincolo de nepotrivirile de caracter din politică după cei 30 de ani trecuți de la Revoluție, dincolo de lichelisme transpartinice, există și asemenea povești despre cum speranța și curajul fac drumuri și schimbă destine.
Publicată de PRO BN TV pe Marţi, 28 mai 2019
