Emil Radu Moldovan a câștigat al treilea mandat de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

147

Candidatul Alianței pentru Bistrița-Năsăud la funcția de președinte al Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, a reușit să obțină un nou mandat  – cel de-al treilea și transmite că în următorii 4 ani vor fi despre ”dezvoltare, implicare, sprijin, grijă, proiecte”.

Cetățenii județului au ales să continuăm munca! Este victoria dumneavoastră, pentru că și noul meu mandat vorbește tot despre dezvoltare, implicare, sprijin, grijă, proiecte care vin ca răspuns la nevoile comunității. Așadar, noul mandat este despre voi, despre fiecare om din acest județ și ceea ce lăsăm generațiilor ce vor veni. O responsabilitate mare, însă știu exact ce este de făcut! Vă mulțumesc că îmi oferiți din nou încrederea și, ca de fiecare dată, voi duce la îndeplinire tot ceea ce m-am angajat că voi face”, a transmis Emil Radu Moldovan.

Candidatul Alianței pentru Bistrița-Năsăud a completat că are alături o echipă pregătită de muncă, formată din ”oameni care caută soluții, exemple și bune practici chiar și de dincolo de granițele județului și care au un țel, acela de a continua să ducă județul în top”.

În noul mandat, Emil Radu Moldovan își dorește ”să fim cei mai buni la atragerea de fonduri europene, cei mai buni ca proiecte utile, implementate, să tindem spre cel mai bun sistem de sănătate județean, să fim primul județ cu toate drumurile județene modernizate. Să fim mereu aproape de oameni prin tot ceea ce facem!”.

În ceea ce privește rezultatele alegerilor locale de la nivel județean, președintele PSD Bistrița-Năsăud afirmă că Alianța pentru Bistrița-Năsăud și-a îndeplinit scopul.

Alături de mine sunt 41 de primari din cei 62. Da, am câștigat 41 de primării. Însă, odată cu terminarea campaniei, dăm jos haina politicului și la fel ca în celălalt mandat, indiferent de culoarea politică, toți, dar absolut toți primarii vor avea sprijinul meu și ușa deschisă pentru susținerea în realizarea investițiilor în comunități. Îi felicit pe toți cei care au câștigat încrederea și votul oamenilor și reîncepem munca. Îi felicit și pe contracandidații mei și îmi doresc să avem un Consiliu Județean al oamenilor ce gândesc pentru oameni, fără orgolii politice sau alte interese. De fapt, campania aceasta ne-a învățat și că, atunci când e de ales, nu culoarea face diferența, ci încrederea și dorința oamenilor de a vedea că locul unde trăiesc ei și cei dragi, merge pe drumul bun. Vă mulțumesc, încă odată! La fel ca în celelalte mandate, vă vom oferi FAPTE prin care să fiți mândri de Bistrița-Năsăud, să aveți aici tot ceea ce vă trebuie și să rămâneți acasă. Doamne ajută!”, a încheiat Moldovan.