Experiențe europene din plin pentru Liceul Silvic din Năsăud

378

Cea mai activă instituție de învățământ din Țara Năsăudului în colaborări externe, parteneriate internaționale ce durează de aproape trei decenii, Liceul Silvic a cunoscut în ultima lună și jumătate noi și notabile vizite europene. Potrivit celor expuse de profesoara Gioconda Nemț, în ordine cronologică, este vorba de grantul norvegian intitulat ”Practică de calitate – o șansă pentru integrarea la locul de muncă”, proiect derulat în perioada 10-15 februarie ce a venit atât în întâmpinarea elevilor și profesorilor de la liceul năsăudean cât și pentru pentru agentul economic reprezentat prin Ocolul Silvic Valea Șieului, în vederea organizării de stagii de practică de calitate având ca exemplu de bună practică o școală din Norvegia, mai precis Upper Secondary School din Stend. ”În colaborare cu instituția norvegiana, a fost organizat o vizită de studiu de 5 zile, în care au fost efectuate activități de informare la agenții economici care primesc elevi în stagii de practică, precum și de elaborare a unui portofoliu didactic care să cuprindă materiale de învățare necesare pentru realizarea unui stagiu de calitate. Obiectivele urmărite au fost cele de dezvoltare a competențelor organizatorice pentru stagii de practică și elaborarea tehnicilor de evaluare a activităților practice. La vizita din Norvegia au participat 5 profesori de la Liceul Tehnologia Transilvania Năsăud și 2 reprezentanți ai Ocolului Silvic Valea Șieului. Programul a inclus, totodată, discuții cu reprezentanții școlii gazdă, modul de organizare a activităților practice, masă rotundă cu responsabilii școlii pentru organizarea activităților practice,vizită la baza materială a școlii, ateliere, laboratoare, discuții cu elevii și profesorii și discuții cu tutorii norvegieni despre modul de evaluare a elevilor. Apoi, între 16 și 22 martie, două profesoare din Austria au participat la liceul nostru la activități de învățare prin programul Erasmus + , ”Put English in green sector in a NUTshell” pentru folosilrea CLIL la diferite discipline, mai precis învățarea integrată de conținut și limbă. În fine, la ora actuală liceul silvic năsăudean este gazda unei studente de la University College for Agricultural and Environmental Education din Viena, aceasta asistând la ore și efectuând practică pedagogică la în școala noastră pentru o lună de zile”, ne-a oferit detalii profesoara Gioconda Neamț.