Filiala Bistrița-Năsăud a Asociației Forestierilor din România a dat câștigătorul ediției din acest an a Concursului Național al Fasonatorilor Mecanici: Ionuț Purcil

821

Ieri, 6 septembrie, la Zizin în județul Brașov, Asociația Forestierilor din România – ASFOR, a organizat festivitățile prilejuite de ediția din acest an Zilei Forestierului, printre actorii principali ai evenimentului numărându-se și delegație a filialei județene Bistrița-Năsăud, condusă de președintele Octavian Iugan, cel care deține și vicepreședinția la nivel național. Manifestarea s-a desfășurat în cadrul Târgului Forest România, iar în centrul atenției s-a aflat Concursul Național al Fasonatorilor Mecanici. Spre lauda ei, ASFOR Bistrița-Năsăud a reușit să câștige locul I prin tânărul Ionuț Purcil din Bistrița-Bârgăului. El a fost urmat pe podium de Statone Negru din Buzău și Marius Buhușan din Piatra Neamț. Ziua Forestierului 2019 a mai inclus 9 dezbatere cu tema ”Sectorul Forestier în contextul schimbărilor climatice”, precum și un un cocktail aniversar la 25 de ani de la înființarea ASFOR.