Firma ”Silvania Internațional” Lunca Ilvei, parteneriat cu firma ”Egger” pentru cercetarea, inovarea, proiectarea și promovarea lemnului în construcții

351

Vineri, moderna fabrică de cherestea ”Silvania Internațional” din Lunca Ilvei (unitate reprezentativă pentru economia județului Bistrița-Năsăud, aflată în portofoliul grupului de firme Montana Iugan Silvania (MIS) Grup Anieş) a fost gazdă bună pentru delegația firmei austriece ”Egger”, filiala pe România dar și cu reprezentanți pentru Europa de Sud-Est, într-un schimb de experiență încadrat parteneriatului solid ce există între cele două companii de top național din sectorul prelucrării lemnului. Oaspeții de la ”Egger” au fost primiți de conducerea MIS Grup în frunte cu Emil Iugan, directorul general şi fondatorul grupului de firme MIS Grup, la viitorul Centrul de Cercetare, Inovare, Proiectare și Promovare a Lemnului în Construcții, obiectiv aflat în construcție în vecinătatea fabricii ”Silvania Internațional”, primul imobil din România realizat din lemn și izolat cu lână de oaie, ce va funcționa, în curând, în folosul elevilor și studenților ce vor efectua aici ore de practică în producție, cercetare și studiu, centru ce își propune să promoveze metode, soluții și practici inovative pentru protecția mediului înconjurător, utilizarea și valorificarea echilibrată a resurselor, cu renunțarea practicilor agresive din partea factorului uman față de resurse și mediul înconjurător. De altfel, după cum avea să ne declare Emil Iugan, compania ”Egger” va colabora la bunul mers al Centrului de Cercetare, Inovare, Proiectare și Promovare a Lemnului în Construcții din Lunca Ilvei.

Dezvoltarea fabricii ”Silvania Internațional” Lunca Ilvei a fost una sănătoasă, iar familia Iugan este una care gândește pe termen lung, ajunsă acum la a treia generație în firmă, și este un exemplu pentru toată economia forestieră și din industria lemnului din România. Cred, făcând o paralelă între compania familiei Iugan și a noastră, care este tot o companie de familie, trebuie să spun că avem câteva principii și valori comune”, a spus în fața celor prezenți la festivitatea de primire, șeful delegației ”Egger”.

S-a vizitat apoi Centrul de Cercetare, Inovare, Proiectare și Promovare a Lemnului în Construcții, aflat în construcție avansată, oaspeții arătându-se impresionați de anvergura proiectului gândit de arhitectul Daniel Sîdor, un om de bază al ”Silvaniei Internațional”. După cum a prezentat Emil Iugan, acest centru va avea inclusiv spații de servire a mesei, spații de cazare și spații de cercetare, inovare, proiectare, sală de conferințe, săli de documentare, bibliotecă tehnică, sală de expoziții, în așa fel încât să fie îndeplinit minimul de condiții pentru ca specialiștii să poată prezenta discipolilor de la școli, profesionale, de la licee și facultăți, precum și angajaților în domeniul construcțiilor de case din lemn teme din timp pregătite, specifice pe activități potrivite specializării grupurilor țintă.

În continuare, s-a făcut un tur al fabricii ”Silvania Internațional”, o unitate modernizată în ultimii ani la standarde internaționale, ce a devenit etalon pentru prelucrarea lemnului în România. Surpriza turului fabricii a fost vizitarea zonei vechi a fabricii, loc care se pregăteşte să devină un muzeu al utilajelor de prelucrare a lemnului, acolo unde piesa de rezistenţă este arhaica centrală pe aburi, „măgăoaie” care antrena un dinam enorm pentru producerea energiei de care unitatea avea nevoie. Obiectivul a fost bine întreţinut tocmai pentru a aminti peste ani de începuturile celei mai importante meserii din zonă. În apropiere s-au ridicat noile hale ale fabricii, care impresionează prin liniile tehnologice complet automatizate, dar şi prin curăţenie. Deşi este locul unde se lucrează cu lemnul, am constatat ambientul aduce mai degrabă a… farmacie.

Vizita celor de la ”Egger” la Lunca Ilvei s-a finalizat la pepiniera silvica din comuna Lunca Ilvei, unitate ce este administrată de Ocolul Silvic „Valea Ilvelor”, una dintre „uzinele verzi” model în județ și chiar în țară.

Concluziile evenimentului au fost trase de Emil Iugan: ”Astăzi, am avut o vizită de curtoazie a staffului de conducere, mai precis tot ce înseamnă partea tehnică și managerială a grupului Egger pe Europa de Sud-Est, nu numai pe România, vizită care se înscrie în cadrul unui parteneriat ce-l avem cu dumnealor, parteneriat ce se va concretiza într-o colaborare la Centrul de Cercetare, Inovare, Proiectare și Promovare a Lemnului în Construcții. Am încheiat acest parteneriat fiindcă Egger este o firmă mare, cu multă experiență, însă vom fi parteneri și cu alte entități și asociații atât din țară cât și din străinătate, având ca unic obiectiv: elemente novative din lemn, cercetare, promovarea lemnului în construcții și a resurselor locale în cadrul unui sistem de bioeconomie locală. Sunt specialiști de marcă, oameni de producție, oameni tehnici, cu care colaborăm și încercăm să găsim soluții potrivite timpurilor pe care le trăim și a economiei de piață în care funcționăm amândouă firmele. Noi suntem onorați de această firmă, ei ne-au întors vizita pe care am efectuat-o în urmă două luni de zile – mai precis partea tehnică de la ”Silvania Internațional”. Urmează să începem în concret activitatea în cadrul Centrului de Cercetare, Inovare, Proiectare și Promovare a Lemnului în Construcții de la Lunca Ilvei și ne-am înțeles ca să devină o practică între cele două firme ca acest vizite să fie cel puțin la nivel tehnic o dată pe an sau de câte ori este nevoie, să împrumutăm din experiență, să colaborăm și să ne promovăm reciproc în piață produsele de bună calitate și la prețuri bune”.

În ceea ce privește stadiul de construcție al Centrului, Emil Iugan ne-a spus următoarele: ”Suntem în faza de atestare la Ministerul Cercetării, în funcție de când ne va ieși documentul care să ne ateste activitatea ca fiind înregistrată într-o instituție guvernamentală, mai avem și ceva probleme tehnice și de dotări, Centrul fiind unul privat, totul fiind făcut pe resursele noastre fără nici o finanțare externă, cu speranța de a putea promova niște teme de cercetare benefice în sistem, contribuind la dezvoltarea comunităților locale”.