Primarul Crețu a ieșit din ”silenzio stampa”. Edilul Bistriței consideră unele declarații făcute de Ioan Turc iresponsabile și mincinoase

108

Primarul Bistriței, Ovidiu Teodor Crețu a ieșit, se pare, dintr-un autoimpus ”silezio stampa” în ceea ce privește declarațiile făcute în mediul public de liderii politici bistrițeni. O astfel de declarație a fost făcută de președintele PNL BN, Ioan Turc și a făcut referire la faptul că Primăria Bistrița ar fi pierdut finanțarea pentru reabilitarea Colegiului Național ”Liviu Rebreanu” pe ”mâna” unor șefi din această instituție publică.

Ovidiu Crețu: ” Părerile exprimate public de domnul Ioan Turc referitoare la demersurile făcute de municipalitate în vederea reabilitării Clădirii Colegiului Național Liviu Rebreanu sunt neadevărate și vreau să fac precizarea că finanțarea acestui obiectiv a fost respinsă din cauza faptului că imobilul nu se află în proprietatea noastră. Afirmația „au pierdut finanțarea europeană din cauza faptului că șefimea din Primăria Bistrița a uitat să trimită în timp util o adresă, o adeverință, o țâdulă” este absolut iresponsabilă. Ori nu este bine informat și atunci trebuie să pună mâna pe carte, dacă n-a făcut-o la vreme, ori este în căutarea senzaționalului cu orice preț și atunci e mincinos. Înclin să cred că varianta a doua e valabilă”

Este prima ieșire cu caracter politic din 2019 și poate și din 2018, a primarului Ovidiu Crețu, edilul Bistriței ferindu-se până la această dată să facă asemenea gen de declarații la adresa unui lider politic bistrițean, în speță fiind vorba de Ioan Turc, președintele PNL BN și posibil candidat al acestei formațiuni politice la fotoliul de primar al municipiului Bistrița.

Ce a spus Ioan Turc: ”Primăria Bistrița, atunci când a primit în folosință gratuită, pe o perioadă de 99 de ani, clădirea Colegiului Național Liviu Rebreanu, a promis că va reabilita capital corpul A. Nu s-a întâmplat absolut nimic! Rezultatul este zero! Au pierdut finanțarea europeană din cauza faptului că șefimea din Primăria Bistrița a uitat să trimită în timp util o adresă, o adeverință, o țâdulă. De atunci nu găsim bani pentru reabilitarea acestui monument de arhitectură care are o destinație cu totul specială”.