(FOTO) Constructorii de la MIS Grup au fost prevăzători și au evitat o tragedie: folosind detectoare de metale, au descoperit muniție din cel de-al Doilea Război Mondial la un pod aflat în demolare, la Lunca Ilvei

1690

Astăzi, în jurul orei 11.00, echipajul pirotehnic al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a venit în sprijinul echipelor de constructori din cadrul MIS Grup Anieș care lucrează pentru distrugerea unui pod peste râul Ilva, în vederea construirii unuia nou, pe raza comunei Lunca Ilvei. Pentru a-și lua toate măsurile de siguranță, specialiștii de la MIS Grup au solicitat cu câteva zile înainte de începerea lucrărilor de demolare, sprijin în detecția unor eventuale elemente de muniție rămase neexplodate după retragerea trupelor hitleriste în fața ofensivei sovieticilor. Grija nu le-a fost înșelată, astfel că folosirea detectorului de metale a scos la iveală (într-o primă fază) patru grenade defensive amplasate într-una din culeele podului. Grenadele au fost ridicate de pirotehniștii bistrițeni, aceștia continuând să supravegheze distrugerea controlată a respectivului pod.