(FOTO) Promisiune îndeplinită a primarului Ioan Szabo: meșteri pricepuți restaurează casa Șanț de la Muzeul Național al Satului – monument de patrimoniu național

236

O casă construită în 1896 la Şanţ, din cununi de bârne, pe un soclu înalt de piatră, cu prispă pe trei laturi, cu acoperişul în patru ape având învelitoare din draniţă este reprezentativă pentru Muzeul Național Satului ”Dimitri Gusti” din Bucureşti. Încă de la înființarea muzeului, construcţia a fost transferată în Capitală în 1936 cu tot cu mobilierul şi podoabele din interior, fiind prima casă care intră în circuitul de vizitare. Chiar dacă la ora actuală obiectivul a ajuns într-o situație critică privind starea de conservare a acoperișului, gardului și porților, din fericire, aflând de situația casei Șanț, reprezentativă până la urmă pentru comunitatea pe care o conduce, primarul Ioan Szabo și-a arătat toată disponibilitatea de a salva monumentul de patrimoniu național, purtând discuții cu reprezentanții Muzeului Național al Satului în ultima perioadă.

Astfel, prin strădania edilului, Primăria și Consiliul Local Șanț a mandatat localnici priceput în construțiile din lemn pentru a reda frumusețea monumentului de patrimoniu național. Cu materiale aduse de la Șanț, complexele lucrări de restaurare se desfășoară din această săptămână, delegația șănțeană la București fiind condusă de medicul militar Leon Anca – trimisul primarului Ioan Szabo.

Este o mândrie, pentru noi ca șănțeni, că suntem prima localitate din România care intervine pentru restaurarea unei case de la Muzeul Național al Satului. Așa cum îmi place să spun, oamenii gospodari își doresc ca toate lucrurile să fie puse în rânduială, lucru care definește pe deplin comunitatea din Șanț”, ne-a declarat primarul Ioan Szabo, cel care merită felicitat pentru inedita inițiativă de salvare a imobilului.

Ce comoară este salvată
Pe pagina de prezentare prin interenet a Muzeului Național al Satului, vizavi de casa Șanț se arată următoarele: ”Satul Şanţ, aşezat pe valea Someşului Mare, face parte din cele 44 de sate grănicereşti năsăudene a căror menire era aceea de a apăra graniţa vechiului imperiu austro-ungar. Ocupaţiile principale ale locuitorilor au fost creşterea vitelor, agricultura, lucrul la pădure. Cele mai multe construcţii din sat au fost ridicate din lemn. Casa transferata în muzeu, în anul 1936 (datând din anul 1896), este construita din cununi de bârne, pe un soclu înalt de piatră, cu prispă pe trei laturi. Acoperişul în patru ape are învelitoare din „draniţă”.

Planul casei cuprinde o tinda mediană, fără plafon, flancată de doua camere mari, fiecare cu cate o cămara, pe latura din spate. În tindă, unde se desfăşurau diverse activităţi gospodăreşti, se află o vatră liberă unde se pregătea mâncarea pe timpul verii. Numeroase unelte gospodăreşti şi ustensile de bucătărie, prezente în tindă, ilustrează preocupările domestice ale proprietarilor. În camera de locuit reţine atenţia sistemul complex de încălzire format din vatra liberă cu horn, cuptor, cu un mic spaţiu de dormit şi soba cu plită. Mobilierul, redus din punct de vedere numeric (pat, masă, laviţă, dulap de vase), este dispus pe lângă pereţi pentru a crea un spaţiu optim desfăşurării activităţilor lucrative. Războiul de ţesut ocupa locul dinspre fereastră, iar suportul de pe grindă, atestă locul urzoiului. Această încăpere funcţională nu este lipsită de căldura ţesăturilor lucrate în gospodărie: ţolurile (cuverturile) de pe pat şi de pe culmea („ruda”) din fata cuptorului, ştergarele de perete şi feţele de masă.

În camera de oaspeţi („casa de paradă”), mobilierul este compus din două paturi aşezate simetric, masă la mijloc, bancă cu spătar, dulapuri pentru vase, lăzi de zestre şi cuiere pictate. Numeroasele ţesături decorative din lână şi bumbac, ca şi frizele realizate din blide şi din cancee smălţuite, ori icoanele pe sticlă, dau interiorului o atmosferă de sărbătoare. Un centru de interes îl reprezintă în această încăpere zestrea, stivuită până la tavan („după cât de vrednice erau femeile şi de avută familia”). Ţesăturile din lână şi bumbac sunt reunite într-o compoziţie ritmată, prin diversitate cromatică şi plastico-decorativă. Gama ornamentală a ţesăturilor de interior se caracterizează prin prezenţa masivă a elementelor florale, iar cromatica este dominată de alb şi roşu”.