(FOTO) Rebrișoara și Blain sărbătoresc douăzeci de ani de înfrățire

1060

Pentru a marca jubileul de 20 de ani de înfrățire, în perioada 15 – 22 martie, o delegaţie a comunei Rebrișoara este prezentă în Blain, orășelul din vestul Franței, situat în apropiere de Nantes. Ceremonia oficială a avut loc ieri, la Centrul Henry Dunant. Primarii celor două localități: Jean-Michel Buf și Viorel Clapău, au vorbit în numele comunităților lor, în spiritul deschiderii către colaborare și asociere în proiecte care vor răspunde aspirațiilor comune. Cu această ocazie, cei doi edili au semnat documentul de celebrare a celor 20 de ani de înfrățire. La eveniment au fost prezenți și reprezentați ai localităților din Portugalia, Germania și Anglia înfrățite de asemenea cu Blain.

Sărbătoarea va avea o acțiune notabilă și marți 19 martie, atunci când ansamblul folcloric ”Izvorașul” din Rebrișoara va prezenta un spectacol de gală, alături de elevii din Blain, seara urmând să se încheie în cadrul unei prezentări gastronomice comune. Totodată, de-a lungul vizitei vor mai fi organizate excursii cultural-turistice.