(FOTO) Sărbătoare păstorească în comuna Șanț, odată cu urcatul oilor la munte

1016

Marți, pentru comunitatea Șanțului a fost o zi specială, trăită frumos, la sărbătoarea transhumanței ”Urcatul oilor la munte”, în ciuda condițiilor meteo potrivnice. Evenimentul s-a încadrat celei de-a doua ediții a Festivalului ”Sărbătoarea Străbunilor în Ţinutul Grăniceresc Năsăudean”, organizat de Cooperativa Sîngeorz-Băi, Cooperativa Poiana Ilvei, Cooperativa Leșu, Cooperativa Ilva Mică, Cooperativa Maieru, Cooperativa Rodna, Cooperativa Şanţ, Asociația Crescătorilor de Taurine Coșbuc – cu sprijinul primăriilor din localitățile amintite, cu scopul revigorării tradiţiilor pastorale de pe Valea Someşului dar şi de promovare cultural-turistică în ţară şi străinătate.

Început duminică la Cormaia, cu joc, cântec și voie bună, festivalul a avut cu siguranță cea mai frumoasă etapă, în comuna Șanț,  odată cu urcatul oilor la munte, ce este chiar începutul marelui exod al turmelor Țării Năsăudului spre stânele din inima munţilor Rodnei.

Turmele au plecat în zorii zilei marți de pe Valea Ilvelor, mai precis din Poiana Ilvei, însoțite de primarul Ioan Scridonesi, profesorul universitar clujean Avram Fițiu și economistul Fane Lupșan – președintele Cooperativei Agricole Sângeorz-Băi, și au ajuns la Șanț la amiaza zilei de marți. La intrarea în localitatea de unde izvorăște Someșul, alaiul păstoresc au fost întâmpinați de primarul Ioan Szabo, președintele filialei județene a Forumului Montan din România – Emil Iugan, profesorul universitar Radu Rey, etnologul Corneliu Bucur (invitații de onoare ai manifestării) și elevii Școlii Gimnaziale ”Enea Grapini”, îmbrăcați în frumosul port popular, sub coordonarea profesorului și rapsodului Dănuț Filipoi. De altfel, cu această ocazie, elevilor le-a fost ținută de către profesorul doctor Corneliu Bucur – președinte al Academiei Artelor Tradiționale din România, o prelegere încântătoare despre tradițiile și obiceiurile ciobanilor români.

Apoi, toată lumea a urcat la munte, pe Platoul Blaznei, într-un cadru deosebit de pitoresc, acolo unde șănțenii și-au așteptat oaspeții cu surprize deosebit de plăcute. Pe potecile alpine ce adună precum izvoarele unui mare râu pe aceia care ţin ca tradiţia să nu piară, băciţele au făcut balmoș iar bacii au ridicat foc pentru ca în ceaun să dea în clocot tocana de miel, lucruri lumeşti cu care s-a deschis petrecerea.

Înainte de a da drumul la sărbătoare, preoții au ținut o slujbă religioasă și au sfințit turmele și pe cei care vor avea grijă de ele. Apoi, cântecul, umorul și deliciile culinare tradiționale au fost la loc de cinste, printre cei care au încântat asistența numărându-se cântăreții de muzică populară Dănuț Filipoi și Viorica Hojda, buna dispoziție fiind întreținută de renumita trupă de Teatru Nescris ”Constantin Iugan”. Intercalat programului artistic, profesorii Radu Rey – președintele Forumului Montan din România, și Corneliu Bucur – au ținut adevărate lecții de românism, totodată lăundând efortul celor implicați în festival pentru ca tradițiile neamului să nu piară. Pe de altă parte, profesorul Corneliu Bucur a folosit momentul pentru a le înmâna diplomele de membru al Academiei Artelor Tradiționale din România unor meșteșugari și artiști de pe Valea Someșului, și anume: Oltița Dănilă – cusătoare de cămeși, George Nechiti – sculptor în lemn, și Nechita Bumbu – pictor. Mobilizator a vorbit și profesorul universitar Avram Fițiu apoi a rostit un discurs  scurt și concis unul artizanii sărbătorii – șănțeanul Emil Iugan, recunoscut pentru inițiativele și acțiunile sale de salvare și revigorare a gospodăriei țărănești de munte din România. ”Astăzi, cu bucurie ducem mai departe tradițiile agricole și de creștere a animalelor din gospodăriile populației, tradiții ce au ca scop întărirea din punct de vedere economic, a stabilității comunelor și oprirea migrației forței de muncă în străinătate. Vă mulțumesc de participare și Dumnezeu să binecuvânteze ieșirea la munte a animalelor a tuturor românilor, Dumnezeu să binecuvânteze vara aceasta și tot ceea ce se va face în munte să fie sub binecuvântarea lui Dumnezeu iar oamenii să se bucure de roadele”, a spus Emil Iugan.

La rândul său, primarul comunei Șanț – Ioan Szabo, s-a adresat celor prezenți: ”Avem atuurile necesare și bogăția pământului, date de Dumnezeu, pentru a duce mai departe, cu hărnicie și dăruire, tradițiile noastre strămoșești de creștere a animalelor în zonele montane, așa cum este și frumoasa noastră localitate. Când o comunitate este unită, lasă în urmă ei o poveste care se vrea cunoscută ce merită a fi promovată. Mulțumim pentru participare și felicitări pentru hărnicia arătată de voi, crescătorii de animale din Ținutul Năsăudului ! Dumnezeu să vă binecuvânteze!”.

Impresionat de ospitalitatea celor din Șanț, primarul comunei Poiana Ilvei – Ioan Scridonesi, a adresat un cuvânt de recunoștință: ”Vă mulțumim că ne-ați primit cu atâta căldură la dumneavoastră acasă și sper să rămâneți alături de noi în fiecare an. Sănătate și spor la treabă !”.

Chiar dacă vremea de la Blazna a fost rece, cei prezenți și-au încălzit sufletele cu stihurile meșteșugite ale rapsodului popular Grigore Silviu Guzu, în calitate de mare baci a manifestării.

Finalul discursurilor a aparținut economistului Fane Lupșan, președintele Cooperativei din Sângeorz-Băi, cel care alături de echipa sa au reunit un recent succes inedit pentru Țara Năsăudului, și anume: produsul ”Brânză frământată de Sângeorz Băi” a fost atestat ca produs tradiţional şi înscris în Registrul naţional al produselor tradiţionale. Fane Lupșan a îndemnat oamenii să mănânce sănătos și să nu uite de unde au plecat, încheind cu o interpretare cu patos a ”Imnului Munților Carpați”, poem semnat de marele Adrian Păunescu.

În această dimineață, boteiul de oi sărbătorit la Blazna a ajuns la punctul terminus din Munții Rodnei, stâna Popas Putredu Moară, o stână etalon în arealul Ardealului.