(FOTO) Se anunță liniște, cel puțin trei luni, la școala din Șanț: profesorul bătăuș Vasile Maternik va sta departe de elevi, în baza unui pact agreat astăzi

713

Circul a continuat și astăzi, în fața Școlii Gimnaziale ”Enea Grapini” din comuna Șanț. Părinții au protestat din nou împotriva primirii la catedră a profesorului Vasile Maternik, reamintim condamnat la 4 luni de închisoare cu suspendare pentru că a bătut doi elevi dar și aflat într-un proces pentru agresarea unei alte copile din aceeași școală. De data aceasta, protestului s-au raliat, în pauzele dintre cursuri, școlarii, copii ce au strigat cu pancarte în mâini: ”Maternik, nu te vrem, du-te-acasă, te rugăm!”. Chiar dacă a fost așteptat de la prima oră de curs, dascălul bătăuș și-a făcut apariția abia la orele amiezii, însă protestatarii nu i-au permis să intre în unitatea de învățământ iar jandarmii și polițiștii au vegheat iarăși la integritatea fizică a lui Maternik.

Astfel, s-a ajuns ca ”părțile beligerante” să fie mediate în sala de ședințe a primăriei Șanț în prezența a 2 inspectori școlari, a directorului școlii, Daniel Sasu, a primarului Ioan Szabo și a oamenilor legii. A fost semnat și un armistițiu ce stipulează că, în următoarele 10 zile lucrătoare, Vasile Maternik nu va mai veni la școală pentru a-și rezolva fișa de medicina muncii și examenul psihologic, după care profesorul a spus că are în plan să își ia un nou concediu medical până în luna martie 2020.

În acest fel, nebunia ultimelor patru zile a școlii din Șanț pare să fi luat sfârșit iar procesul de învățământ își va relua cursul firesc.