(FOTO) Serbare câmpenească la Rebra, cu folclor și voie bună

659

Pentru rebreni și invitații lor, sărbătoarea care marchează mijlocul verii agrare și îi cinstește pe cei doi propovăduitori ai credinței creștine Sfinții Apostoli Petru și Pavel a fost un prilej de înălțare sufletească, prin participarea la sfântă liturghie la mănăstirea care poartă acest hram, dar și prin deja tradiționala manifestare cultural-artistică de o frumusețe aparte prin ținută și organizarea ireproșabilă.
Ajuns sâmbătă la o ediție jubiliară, cea de-a X-a, sub genericul “Sărbătoarea Sânpetrului la Rebra”, evenimentul folcloric s-a bucurat de o largă participare, lângă scenă amenajată în aer liber ”Peste Apă”. Cântecul, jocul și voia bună au fost determinante pentru o activitate culturală girată de Primărie și Consiliul local. Au evoluat ansamblurile folclorice „Doină Rebrei” din Rebra, „Plaiuri Someșene” din Feldru, ”Ciobănașul” din Șieuț și ”Țarina Arieșului” din Turda. De asemenea, au susținut apreciate recitaluri solistele Jessica Cloșcă, Daniela Nedelea, Ancuța Bârte, Sâia Găvriloaie, alături de instrumentiștii Aurel Nedelea, Marius Capătă și Cristian Hotea. Invitați speciali au fost soliștii Aurel Șuteu, Ionuț Suciu și Bianca Crișan. Meritul pentru organizarea și desfășurarea acestei minunate sărbători de pe Valea Rebrei îl are primarul comunei, Ștefan Danci, alături de care se află neobositul sau colaborator, secretarul primăriei, Vasile Calini, cel care este și sufletul ansamblului “Doină Rebrei”.