Grăbiți-vă! Încă mai sunt bilete la spectacolul special oferit năsăudenilor de Paula Seling, joi, cu ocazia Zilei Îndrăgostiților

560

Recunoscută drept interpreta care culege vise pe care le aşterne în versuri din preţuire pentru frumos ori le aşează într-un loc numai de ea ştiut până găseşte cântecul perfect pentru ele, Paula Seling va (în)cânta, joi 14 februarie, pe scena Casei de Cultură ”Liviu Rebreanu”, în cadrul unui regal muzical ce va debuta la ora 18.00.

Cunoscuta artistă şi interpretă este şi personalitate TV, compozitoare, fostă realizatoare de emisiuni radio, jurată în cadrul competiţiei muzicale internaţionale “X Factor”, sezonul 1. Împreună cu Ovi, Paula Seling a reprezentat România la Eurovision 2010, unde au ocupat locul al treilea, şi la Eurovision 2014, unde s-au clasat pe poziţia a 12-a. A cântat alături de Al Bano, Anita Doth (solista trupei “2 Unlimited”), Tony Hawks şi în deschiderea concertelor extraordinare susţinute în România de Joan Baez (27 iunie 1997), Chick Corea (9 noiembrie 1998), Michael Bolton (7 iulie 2007) şi Beyonce (26 octombrie 2007). Are 15 albume lansate şi peste 20 de single-uri.

După cum ne-a anunțat managerul instituției de cultură, Ionuț Nistor, concertul marca Paula Seling va include, într-o formulă acustică, piese mai vechi şi mai noi din repertoriul propriu şi internaţional, cu accent pe cântecele de dragoste. În deschiderea recitalului Paulei Seling vor evolua ”Lia & The Band”, iar în cadrul evenimentului artistic va evolua și formația de dans clasic ”Dancig Wings”, coordonată de profesoara Iulia Ficior.

Preţul biletelor este de 30 de lei / bucată, ele putând fi achiziționate, zilnic, între orele 10.00 – 17.00, de la Centrul de Informare și Promovare Turistică Năsăud, precum și de la Casa de Cultură ”Liviu Rebreanu” Năsăud – în ziua spectacolului. ”Vă așteptăm, cu drag, să ne bucurăm de o seară specială”, a ținut să transmită Ionuț Nistor.