Grigore Timoce și Cristian Codărean, liderii Pro România Bistrița-Năsăud

936

Misterul liderilor Pro România din județul Bistrița-Năsăud s-a rezolvat și, așa cum se zvonea, beclenarul Grigore Timoce, fost vicelider al TSD Beclean și subprefect este unul din cei care pun umărul la construcția lui Victor Ponta în județul Bistrița-Năsăud. Surpriza, deși nu este chiar așa de mare, este Cristian Codărean, plecat din PSD de doa câteva zile și înscris foarte repede în această nouă formațiune politică. Cert, Timoce este președintele ProRomânia BN iar Codărean, șeful pe Bistrița. Cei doi au apărut într-o emisiune pe Sângeorz TV moderată de Sorin Istrate chiar în această seară.

Ce zicea Grigore Timoce în 2009: În politică am intrat relativ târziu, pentru a mă face cunoscut în oraş. Am activat o perioadă foarte scurtă de timp PNŢCD, în jurul anului 2000, atunci am candidat la postul de primar al oraşului Beclean, fără şanse, dar cu intenţia de a mă face cunoscut. Imediat după ce PSD a pierdut alegerile în 2004, le-a câştigat pe motivul că a ieşit alt preşedinte, s-a schimbat şi alianţa, am intrat în PSD, nu am intrat cât PSD a fost pe val, am intrat după ce PSD-ul nu a mai fost pe val, m-am înscris în partid. De atunci, până în momentul în care am fost numit prin Hotărâre de Guvern subprefect, am activat în rândul Partidului Social – Democrat, Organizaţia Beclean, vicepreşedinte la tineret”