Guvernul stinge incediul izbucnit din cauza lui ” 348”

52

 

Mii de scrisori din partea ANAF au ajuns în aceste zile la mii de cetățeni din județul Bistrița-Năsăud, documente prin intermediul cărora, respectivii, erau înștiințați de faptul că au de achitat în conturile ANAF suma de 348 de lei, adică o  diferență stabilită în plus privind totalul contribuțiilor datorate pentru de asigurări sociale de sănătate.

Ce este suma de 348 de lei?

Oficial, este vorba de acel minim de 58 de lei datorat calculat pentru 6 luni din 2015, respectiv perioada din iulie până în decembrie.

Cu toate acestea, miile de contribuabili din județul Bistrița-Năsăud, s-au plâns la mai mulți primari, printre care și la edilul din Spermezeu, Sorin Hognogi, de faptul că  au primit declarații de impunere din partea ANAF-ului, fiind vorba de contribuții la asigurările sociale de sănătate recalculate, aferente anului fiscal 2015 (perioada 1 iulie-31 decembrie), majoritatea susținând faptul că nu au realizat venituri în respectivă.

Ce a făcut Guvernul?

În acest context și urmare a reacțiilor foarte dure venite din întreaga țară, la iniţiativa premierului Viorica Dăncilă, Ministerul Finanţelor Publice a iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se propune anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente, neachitate până la data intrării în vigoare a ordonanţei, stabilite prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, datorată de persoanele fizice ale căror venituri sunt mai mici decât salariul de bază minim brut pe ţară sau, după caz, sunt mai mici decât valoarea a douăsprezece salarii de bază minime brute pe ţară, pentru perioadele fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi 31 decembrie 2017.

Potrivit comunicatului venit din partea ANAF, prin acest proiect se propune reglementarea unor termene de plată, distincte, în funcţie de data comunicării deciziei, astfel:

  • dacă decizia este comunicată între data de 15 martie 2019, inclusiv, şi data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, inclusiv, termenul de 120 de zile pentru plata sumelor se calculează de la data intrării în vigoare a actului normativ;
  • dacă decizia se comunică după data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, termenul de  120 de zile pentru  plata sumelor se calculează de la data comunicării deciziei.

Totodată, se propune ca în cazul deciziilor de impunere anuală emise şi comunicate între data de 15 martie 2019, inclusiv, şi data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, inclusiv, să se acorde o bonificaţie de 10% la plată, cu condiţia achitării integrale a sumelor stabilite prin deciziile de impunere, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Menţionăm că, începând cu anul 2018, persoanele fizice care obţin venituri anuale sub nivelul a 12 salarii minime brute pe economie nu datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, decât în cazul în care contribuabilul optează pentru calitatea de asigurat prin depunerea Declaraţiei unice.

 

Pe scurt: Toți cei care au primit declarații de impunere afarente anului 2015 și care se raportează la venituri mai mici decât salariu minim de 1.050 lei, fiind vorba de „celebrele” sume de 348 de lei, sunt „amnistiați” fiscal prin această OUG.