Handbalistele de la Gloria 2018 sunt în stare perefectă după accidentul rutier din județul Sălaj

483

Accidentul rutier în care a fost implicat autocarul echipei de handbal feminin  Gloria 2018 Bistrița a fost unul minor și care nu a cauzat niciun fel de probleme fetelor, staffului tehnic sau autocarului.

Horațiu Pașca: ” Șoferul unei mașini mici a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, după care s-a colizionat cu autocarul nostru. Impactul aproape că nu l-am simțit, cred că avem un far spart, nimic mai mult. Toate jucătoarele sunt bine și nu au niciun fel de probleme. Mă bucur că și șoferul ghinionist, chiar dacă și-a îndoit mașina, e teafăr. Mulțumim la Dumnezeu că suntem sănătoși cu toții”, ne-a spus Pașca.

Accidentul s-a produs în această după-amiază pe drumul dintre Zalău și Cluj, Gloria 2018 se întorcea de la un joc amical cu echipa antrenată de Gheorghe Tadici, HC Zalău.

A fost ultima partidă amicală înaintea debutului în sezonul competițional 2019-2020 în Liga Florilor, debut programat pentru ziua de duminică, 1 septembrie, de la ora 11.00, pe terenul Sălii Polivalente din Bistrița în compania fetelor de la SCM Craiova.