”Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe – Bistrița 8”

168

Primăria Municipiului Bistrița anunță finalizarea contractului de finanțare nr. 341/21.08.2017 pentru proiectul „Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe – Bistrița 8”, Cod SMIS 117815, derulat în perioada 21.08.2017 – 30.08.2019.

Obiectivul general al proiectului a fost îmbunătățirea eficienței energetice a 9 blocuri de locuințe construite în perioada 1950-1990, prin reabilitarea termică a unui număr de 382 apartamente. Blocurile reabilitate termic sunt:

  1. Blocul de locuință – Bulevardul Decebal, Nr. 46 (40 apartamente);
  2. Blocul de locuință – Bulevardul Decebal, Nr. 2 (29 apartamente);
  3. Blocul de locuință – Piața Morii, Nr. 2 (24 apartamente);
  4. Blocul de locuință – Strada 1 Decembrie, Nr. 1 (16 apartamente);
  5. Blocul de locuință – Strada Mihai Eminescu, Bl. 3 (38 apartamente);
  6. Blocul de locuință – Strada Andrei Mureșanu, Bl. 9 (15 apartamente);
  7. Blocul de locuință – Strada Gării, Nr. 32 (80 apartamente);
  8. Blocul de locuință – Strada Rodnei, Nr. 20 (64 apartamente);
  9. Blocul de locuință – Strada Rodnei, Nr. 1 (76 apartamente).

În urma eficientizării energetice a blocurilor de locuințe s-au obținut următoarele rezultate: scăderea anuală a gazelor cu efect de seră de 896,63 (echivalent tone de CO2) și creșterea numărului gospodăriilor cu o clasificare mai bună a consumului de energie cu 382.

Investițiile în creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe au contribuit la o reducere a săraciei energetice (fuel poverty) în România, prin reducerea costurilor cu încălzirea, în special a segmentului de populație cu venituri reduse. Măsurile prevăzute pentru cele 9 blocuri reabilitate termic au contribuit la îmbunătățirea condițiilor de viață a locuitorilor acestor blocuri, prin: îmbunătățirea condițiilor de confort termic interior, reducerea pierderilor de căldură și a consumurilor energetice, reducerea costurilor de întreținere pentru încălzire și apă caldă de consum, precum și reducerea emisiilor poluante generate de producerea, transportul și consumul de energie.

Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din municipiul Bistrișa face parte din viziunea Strategiei de dezvoltare locală Bistrița, perioada 2010-2030 și are un impact major asupra orașului, atât în ceea ce privește creșterea calității vieții cetățenilor cât și a protejării mediului înconjurător.

Proiectul a fost finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Regional, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiție 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor. Autoritatea de management este Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Fondurilor Europene, iar Agenția Regională de Dezvotare Nord-Vest este organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect.

Valoarea totală a proiectului este 8.665.903,29 lei, din care 3.183.413,16 lei valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR, 561.778,79 lei valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național. Contribuția municipiul Bistrița și a proprietarilor apartamentelor este de 4.920.711,34 lei.

Primar Ovidiu Teodor Crețu

Persoană de contact: Marius Mărincean – Asistent de Proiect, mail:primaria@primariabistrita.ro