În comuna Șanț, a început Marea Asfaltare, la finalul căreia niciun drum din localitate nu va rămâne neasfaltat

1733

Primarul comunei Șanț, inginerul Ioan Szabo este deosebit de bucuros că poate duce la îndeplinire o promisiunea importantă făcută înainte de preluarea celui de-al doilea mandat de prim-gospodar al localității de unde izvorăște Someșul Mare. Este vorba de asfaltarea tuturor străzilor comunei, investiție în valoare de 1 milion de euro ale cărei lucrări, finanţate din fonduri europene nerambursabile pe Măsura 7.2, au demarat în aceste zile.

Este o investiție pe care mi-am dorit-o încă de la preluarea celui de-al doilea mandat de primar și este ultimul pas înainte de a-mi îndeplini promisiunile făcute în fața cetățenilor ca Șanțul să devină cu adevărat o comună demnă de a face parte din Uniunea Europeană. Având apă și canalizare, străzi asfaltate, un centru amenajat, putem spune că avem standarde înalte pentru locuitorii din satele Șanț și Valea Mare. Cu implementarea acestei investiții vom avea asfaltat întreg perimetrul comunei și nu va mai rămâne palmă de drumuri neasfaltate la noi, la Șanț”, ne-a spus primarul Ioan Szabo

Proiectul este unul complex ce conține inclusiv îndiguirea afluenților râului Someș: Cârțâbuș și Cobășel, dar și a drumului (acolo unde situația naturală o impune, localitatea fiind una de munte), alături de construirea unor poduri sau pasarele, pentru amenajarea în totalitate a străzilor și drumurilor comunale. Odată cu terminarea acestei lucrări, cetățenii vor putea spune că locuiesc într-o așezare montană cochetă, rânduită exemplar de edili.

Documentația tehnică prevede modernizarea a 11 străzi rurale și 3 sectoare de drum comunal, cu o lungime totală de 5,160 de kilometri, după cum urmează: Drum Comunal Cârțâbuș (925 metri), Ulița Hăzbăoaia (110 m), strada Balta (245 m), strada Valea Cornii (165 m), strada Budigaș (160 m), Drum Comunal Cobășel (1.270 m), Drum Comunal Ineuț (385 m), strada Imaș (165 m), strada Poderei – Duncani cu tronsoanele 1 (570 m), 2 (130 m), 3 (190 m), și 4 (145 m), Ulița Șarampău din Valea Mare (450 m) și Ulița Bucnarului (250 m)

Plănuită a fi realizată în decurs de aproximativ o jumătate de an, execuția cade în sarcina profesioniștilor de la MIS Grup Anieș.