În numele Tatălui: „Maica Elena” prostea enoriaşii on line cu slujbe şi acatiste. Pretinsa măicuţa a câştigat aproape 100.000 de lei

293

Mare e Grădina Domnului, dar mulţi sar gardul, deşi poarta e deschisă! Altfel, cum poţi să trimiţi sume de bani on line unei persoane  necunoscute pe motiv că respectiva se roagă, dă acatiste sau face slujbe pentru rezolvarea unor probleme personale. Cert, o tânără de 19 ani din Tecuci, Galaţi, profitând de naivitatea, asta pentru a vorbi de prostia unora, a postat un anunț pe internet în care pretindea că este maică la o mănăstire din județul Galați și că, în schimbul unor sume de bani, îi ajută pe cei care au nevoie, în rezolvarea problemelor familiale. Numele cu care se prezenta este „Maica Elena”.

Tânăra determina persoanele pe care le inducea în eroare să depună sume de bani prin servicii de transfer rapid, iar banii reprezentau contravaloarea unor pretinse slujbe și rugăciuni. Până în prezent, doi bărbați de 29 de ani și 66 de ani, din localitățile Josenii Bârgăului și Chintelnic și o femeie de 39 de ani, din Bistrița au fost victime ale acestui timp de înșelăciune, iar prejudiciul total cauzat este de 98.380 lei.

 

Cercetată penal pentru înşelăciune şi dată în consemn la frontieră, „Maica Elena” a fost reţinută de poliţişti la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iași . Gălățeanca a fost escortată la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în baza unui mandat de aducere emis pe numele ei, fiind reținută pentru 24 ore. În prezent, aceasta se află în Arestul IPJ BN și urmează să fie prezentată instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările în vederea documentării activității infracționale, recuperării prejudiciului și clarificării cauzei sub toate aspectele.