ÎN PRAGUL ANULUI NOU: CRIZA APEI POTABILE REVINE LA SÂNGEORZ BĂI

577

Paradoxal, orașul și stațiunea Sângeorz Băi, locuri unde apa minerală țâșnește din pământ, se confruntă cu probleme ce par de nerezolvat în ceea ce privește alimentarea cu apă potabilă, instalațiile Aquabis sau exploatarea acestora fiind una deficitară.

Cert, după șase zile de chin și de intervenții peste intervenții, distribuția apei a fost reluată la cele 300 de case afectate, doar că, bucuria nu a fost una de durată, problemele au revenit, așa că, distribuția apei a fost, din nou, oprită. De data asta e vorba de întreaga stațiune, la care se mai adaugă câteva străzi: Trandafirilor , După Borcut , Dealul Varului.

Informația este confirmată chiar de SC Aquabis SA prin intermediul unui comunicat: ” Din cauza unor probleme existente pe rețeaua de distribuție a apei din or. SÂNGEORZ – BĂI , suntem nevoiți să vă informăm că se va înregistra LIPSĂ PRESIUNE și chiar LIPSĂ APĂ în zonele înalte din localitate ( stațiune , str. Trandafirilor , După Borcut , Dealul Varului ) de astăzi , sâmbătă , 28.12.2019 până la remedierea problemelor de pe rețea . Pentru asigurarea apei necesare , vă informăm că avem prezentă în zonele afectate o mașină care distribuie apă gratuit tuturor. În urma manevrelor executate pe reţeaua de distribuţie a apei potabile, s-ar putea produce deprecierea parametrilor calitativi ai apei (creşterea turbidităţii), fapt pentru care, înainte de consum, vă rugăm , lăsaţi să curgă apa câteva minute pentru limpezire. S.C. AQUABIS S.A. îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval. Telefon Dispecerat : 0263/213117 şi 0372/742478”.

 

Deocamdată, comentariile sunt de prisos.