Ionuț Simionca: PMP are 75 de aleși locali în Bistrița-Năsăud

142

Președintele Partidului Mișcarea Populară Bistrița-Năsăud, deputatul Ionuț Simionca, a ținut să mulțumescă tuturor celor care au participat la alegerile locale 2020, precizând că formațiunea politică din care face parte a reușit să obțină 75 de mandate de aleși locali, inclusiv un mandat de primar (în comuna Cetate).

Datorită dumneavoastră, PMP va fi reprezentat atât în Consiliul Local al Municipiului Bistrița (cu 12,6% din voturile exprimate în municipiu), cât și în Consiliul Județean Bistrița-Năsăud (cu 10,75% din voturile exprimate la nivel județean). În același timp, vreau să mulțumesc celor 75 de aleși locali ai PMP din județ și echipei mele extraordinare, cei mai cinstiți, competenți și sufletiști oameni din Bistrița-Năsăud. Sunt mândru că am reușit să facem o campanie curată, bazată pe proiecte și pe soluții la problemele cetățenilor”, a declarat Ionuț Simionca.
În ceea ce privește candidatura sa la funcția de primar al municipiului Bistrița, Ionuț Simionca a spus că rezultatul obținut – peste 4.300 de voturi – îl onorează și îl obligă să lupte mai departe pentru a contribui la dezvoltarea orașului.
Vă mulțumesc din suflet pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o la vot. Chiar dacă nu am devenit primar, cele 15,2 % din voturile exprimate de bistrițeni mă onorează și, în același timp, mă obligă să lupt mai departe pentru cauzele noastre comune, pentru schimbarea de care Bistrița are mare nevoie”, a completat sursa citată.
Liderul PMP Bistrița-Năsăud i-a felicitat și pe câștigătorii alegerilor locale 2020.
Îi felicit pe noul primar al Municipiului Bistrița, Ioan Turc, și pe președintele reconfirmat în funcție al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan. Îi asigur pe bistrițeni că voi rămâne același politician apropiat de oameni, dedicat comunității și curajos când vine vorba de soluții care să ne facă viața mai bună”, a încheiat Ionuț Simionca.