Jandarmi pentru o zi!

137

             Jandarmii bistriţeni au fost gazdele a 9 elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Bistriţa, care au ales să petreacă o zi în compania cadrelor militare din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud. Miercuri, 20 noiembrie a.c., cei 9 elevi au aflat mai multe despre activitatea desfăşurată de jandarmi şi despre misiunile acestora în sprijinul comunităţii. Activitatea a fost organizată în cadrul proiectului educativ Terre des homes – Ziua Ştafetei 2019. Elevii şi-au exprimat dorinţa de a deveni jandarmi, ca urmare au petrecut câteva ore în mijlocul oamenilor legii pentru a vedea dacă au ales bine viitoarea meserie. Aceştia au fost familiarizaţi cu principalele misiuni ale jandarmilor, au îmbrăcat o parte din echipamentul de intervenţie şi au efectuat un tur al unităţii.

La finalul activităţii, elevii s-au arătat încântaţi de timpul petrecut alături de jandarmi şi au declarat că doresc în continuare să le devină colegi.

La finalul întâlnirii le-a fost înmânată câte o diplomă pentru interesul manifestat faţă de instituţia Jandarmeriei şi misiunile pe care aceasta le desfăşoară zilnic pentru liniştea cetăţenilor.

Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul