La Zagra, încep lucrările de reabilitare și înființare de drumuri forestiere noi

489

Cu ajutorul fondurilor europene obținute prin Submăsura 4.3 a Programului Național de Dezvoltare Rurală, în comuna Zagra sunt pe cale de a fi demarate o serie de lucrări ce vizează infrastructura rutieră din perimetrul forestier al localității. După cum ne-a informat primarul Dumitru Bușcoi, proiectul respectiv are două părți distincte.

Una are drept obiectiv reabilitarea și asfaltarea drumului forestier Suplai-Țibleș pe un tronson ce însumează de 4,5 kilometri de drumuri iar cealaltă – înființarea de noi drumuri forestiere în satele Suplai și Poienile Zăgrii, pe o porțiune de 1,5 kilometri. Valoarea proiectului este de 1,5 milioane de euro, executanții fiind specialiștii firmei Frasinul din Anieș. Lucrările vor începe imediat ce vremea o va permite, însă pentru a fi cu un pas în față, la sugestia mea, constructorii și-au făcut deja organizarea de șantier și și-au asigurat stocul de piatră spartă”, a declarat primarul Dumitru Bușcoi.