Meteorologii anunță un sfârşit de săptămână cu vreme rece

45

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de ploi, vânt puternic și ninsori, valabilă de vineri până sâmbătă. De asemenea, în acest final de săptămână se anunță vreme deosebit de rece.

Informarea meteorologică este valabilă în intervalul 20 noiembrie, ora 12:00 – 21 noiembrie, ora 17:00.

Potrivit ANM, ”aria precipitaţiilor va cuprinde cea mai mare parte a ţării, începând cu regiunile nord-vestice, iar cantităţile de apă vor depăşim pe arii restrânse 15 – 20 litri/mp. În toate zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, posibil mai consistent în Carpaţii Meridionali. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în Transilvania şi local în zonele de deal din Moldova, Muntenia şi Oltenia. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, în general, cu viteze de 40 – 50 km/h, iar la munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăşi temporar 60 – 70 km/h, viscolind ninsoarea”.

ANM mai precizează că, la finalul săptămânii, vremea va deveni rece pentru această dată, cu temperaturi minime negative în toate regiunile.