O delegație din Bistrița-Năsăud va participa la Ziua Forestierului din România

296

Pe 6 septembrie, la Zizin în județul Brașov, Asociația Forestierilor din România – ASFOR, organizează festivitățile prilejuite de ediția din acest an Zilei Forestierului, printre actorii principali ai evenimentului urmând a se număra și o delegație a filialei județene Bistrița-Năsăud, condusă de președintele Octavian Iugan, cel care deține și vicepreședinția la nivel național. Manifestarea se va desfășura în cadrul Târgului Forest România, iar programul va fi deschis la ora 9.00, de Concursul Național al Fasonatorilor Mecanici. De la orele amiezii, va fi o dezbatere cu tema ”Sectorul Forestier în contextul schimbărilor climatice” iar, de la ora 15.00, se va oficia premierea concurenților, după care va urma un cocktail aniversar la 25 de ani de la înființarea ASFOR.