O nouă sală de nunți ”Giulia” se construiește pe Dealul Târgului

1922

Cea de-a patra sală de nunți din lanțul ”Giulia” este în curs de edificare lângă DN 17 C, la ieșirea din Bistrița spre Năsăud, într-una din livezile de pe Dealul Târgului.

Potrivit documentației depuse la Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud, investiția privată se va întinde pe aproape un hectar de teren. Planului Urbanistic Zonal arată că suprafaţa totală de 9.976 metri pătrați va cuprinde: corp acces (D+P) – 94,50 m2; corp central (D+P+E) – 300 m2; săli evenimente (P) – 1.300 m2 (2 buc.); filigorie ceremonial – 12,50 m2; drumuri de incintă – 2.339,10 m2; alei pavate – 1.028,10 m2; parcare auto – 1.882,10 m2; spaţii verzi – 3.019,70 m2.