Obiectivele de investiții ale administrației comunei Feldru din acest an

1813

Anul 2019 va aduce celor locuitorilor din comuna Feldru noi investiții în infrastructură, care vor contribui la îmbunătățirea standardului de viață. Ele ne-au fost dezvăluite, luni, de către primarul Grigore Țiolan, cel care a subliniat că prioritare și în acest an sunt drumurile, extinderea rețelelor de apă și canalizare, școlile și grădinițele, dar și iluminatul public. Punctual, este vorba de următoarele obiective:

1. Finalizarea celor 10 km de străzi asfaltate, proiect pentru care mai sunt de realizat doar acostamentele, alături de aplicarea marcajelor și a indicatoarelor de circulație.

2. Finalizarea trotuarelor (investiție ce include 3 pasarele de trecere, respectiv la Valea lui Dan – 2, și Valea Feldrișelului)

3.S-a semnat ordinul de începere al lucrărilor pentru asfaltarea altor 5 kilometri de drumuri (25 de străzi aflate în zona nordică a satului Feldru), lucrările urmând să demareze imediat ce vremea va permite

4.În această săptămână se termină procedura de evaluare a ofertei financiare la proiectul de extindere a rețelelor de apă și canalizare, pe tronsonul Feldru către Ilva Mică, lucrările urmând să înceapă, potrivit estimărilor, în maxim două luni de zile.

5.Modernizarea Cămin Cultural din satul Nepos, proiect aflat în faza de avizarea procedurii de achiziție a lucrărilor.

6. Construirea unei grădinițe cu 3 grupe în satul Nepos, pe locul fostei primării din localitate (proiect scos la licitație pentru a treia oară)

7. Capelă mortuară multiconfesională la Nepos. Investiția este derulată prin Grupul de Acțiune Locală ”Țara Năsăudului”.

8. Construirea unui pod rutier peste Someș în zona Cip, modernizarea Școlii Primare din Feldru și a Școlii Gimnazială din Nepos, proiecte pentru care contractul finanțare este mai mic decât necesarul efectiv de realizare al obiectivelor și pentru care încercăm să asigurăm finanțare din bugetul local.

9.Modernizarea unor drumuri forestiere.

10. Modernizarea și reabilitarea rețelei de iluminat public reabilitat la Nepos și Feldru (proiect ce a primit finanțare prin PNDL)

11. Urmează a se solicita finanțare pentru canalizarea din Nepos,